x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Criza mondială întrerupe producţia siderurgiei hunedorene

Criza mondială întrerupe producţia siderurgiei hunedorene

11 Noi 2008   •   00:00
Criza mondială întrerupe producţia siderurgiei hunedorene

Dupe aproape 80 de ani de funcţionare neîntreruptă, combinatul siderurgic din Hunedoara îşi opreşte producţia până la sfârşitul acestui an. Motivul: criza economică mondială.



"Din câte ştiu eu, ultima dată când acest combinat şi-a oprit producţia a fost la începutul anilor '30, înainte de a mă naşte eu. Şi atunci, ca şi acum, cauza care a determinat oprirea producţiei a fost legată de criza economică gravă prin care au trecut Statele Unite ale Americii", a declarat pentru ziarul Hunedoreanul Remus Păţan, directorul general al SC ArcelorMittal SA Hunedoara.
Potrivit directorului Păţan, cei peste 1.200 de angajaţi ai combinatului din Hunedoara nu vor avea mult de suferit. "Vreau să precizez din capul locului că oprirea producţiei nu înseamnă închiderea combinatului. Oprirea producţiei înseamnă că în acest moment nu mai avem un număr minim de comenzi, care să ne permită să vindem producţia. În plus, ţin să mai precizez că, în acest moment, este sigur că vom opri producţia în această lună. În luna decembrie există posibilitatea să o reluăm, dacă vom avea un număr minim de comenzi", a mai precizat Remus Păţan.  Directorul combinatului a mai adăugat  că, până la sfârşitul anului, nu se vor face niciun fel de disponibilizări: "Personalul va fi trimis, prin rotaţie, în concediu. Cei care şi-au efectuat tot concediul vor fi folosiţi pentru a executa unele lucrări de conservare. Am luat în calcul şi trimiterea acasă a unor angajaţi, cu o indemnizaţie de 75% din salariu, dar, deocamdată, această măsură nu a fost decisă încă, deoarece nu ştim cum vor evolua lucrurile în continuare". "Vreau să fie clar pentru toată lumea: în acest an niciun angajat al SC ArcelorMittal SA Hunedoara nu va fi disponibilizat. De altfel, în acest moment, nici nu ne punem problema să concediem personal", a conchis Remus Păţan. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania