x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crucea Roşie cere acces imediat la toţi prizonierii de război din Rusia şi Ucraina

Crucea Roşie cere acces imediat la toţi prizonierii de război din Rusia şi Ucraina

14 Oct 2022   •   20:10
Crucea Roşie cere acces imediat la toţi prizonierii de război din Rusia şi Ucraina

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a cerut, vineri, acces "imediat şi neîngrădit" la miile de prizonieri de război din conflictul militar ruso-ucrainean, fără a viza o parte anume, informează cotidianul Le Monde.

"Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a vizitat deja sute de prizonieri de război, în ambele părţi. Dar împărtăşim frustrarea privind lipsa de acces la toţi prizonierii de război", a declarat Ewan Watson, purtătorul de cuvânt al organizaţiei umanitare.

Ewan Watson a subliniat că "mii de prizonieri" ar trebui vizitaţi, precizând că echipele Crucii Roşii sunt pregătite să viziteze Penitenciarul Olenivka şi orice alte centre în care sunt prizonieri.

Reprezentantul Crucii Roşii a subliniat că aşteaptă permisiunea autorităţilor ucrainene şi ruse pentru a vizita toţi prizonierii de război.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Crucia Roşie război