CSAT a aprobat, luni, într-o şedinţă, dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale SUA, pentru realimentare în aer, utilizate în operaţia de impunere a Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.
Preşedinţia informează că luni, la ora 18.00, a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.
La şedinţă au participat prim-ministrul României, Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, general-maior Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, consilierul prezidenţial Anca Ilinoiu, şef al Departamentului Relaţii Internaţionale, secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor şi consilierul prezidenţial Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.
"În cadrul şedinţei s-a analizat dislocarea şi operarea pe aerodromuri din România a unor aeronave ale forţelor aeriene ale SUA, pentru realimentare în aer, utilizate în operaţia de impunere a Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. În conformitate cu procedurile juridice legale, preşedintele României, după consultarea membrilor Consiliului, a aprobat această solicitare, urmând ca, ulterior, să informeze Parlamentul României. Solicitarea şi aprobarea au la bază prevederile din cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii", se arată într-un comunicat remis de Preşedinţie.
România va participa la operaţiunile militare din Libia cu fregata Ferdinand şi 207 militari, a decis marţi seară Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Costurile participării se ridică la 4,5 milioane de euro. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Băsescu.(Mediafax)
Poliția orașului Petrilă caută o femeie dispărută de la domiciliu. Dispariția a fost anunțată de fiul femeii care a le-a spus polițiștilor că mama sa nu răspunde la telefon.
Potrivit IPJ Hunedoara, joi,...
În România au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, 3.218 de cazuri de COVID-19 și 66 de decese, a anunțat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost conf...
Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat anti-Covid-19 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Așa cum s-a întâmplat și vineri în cazul președintelui Klaus Iohannis, procedura a...
Reprezentanții Sindicatului Europol susțin că un șef din IPJ Timiș își tratează subalternii similar cu modul în care erau tratați deținuții politici pe vremea comunismului. Potrivit unor capturi de pe...
CNAIR anunță că pe parcursul nopții, pe șoselele din România afectate de ninsori, au intervenit 900 de utilaje și au fost utilizate peste 5.000 de tone de material antiderapant. Cele mai multe intervenții au...
A început cea de-a doua etapă de vaccinare pentru persoanele de peste 65 de ani, pentru cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale. Peste șase milioane de persoane ar...
Departamentele de Resurse Umane au fost date peste cap de o eroare a Guvernului Cîțu. Executivul a uitat să precizeze în hotărârea prin care a fost mărit salariul minim că acesta intră în vigoare de la...
O petrecere care se desfășura vineri seara într-un imobil din Cluj-Napoca a fost întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 20.000 de...
Trei accidente s-au produs, sâmbătă dimineața, pe autostrada A3 București-Ploiești din cauza poleiului. Toate accidentele au avut loc în aceeași zonă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției...
O nuntă la care participau aproximativ 200 de persoane a fost oprită vineri seara de polițiștii gălățeni. Evenimentul a avut loc într-un salon din orașul Tecuci.
O nuntă cu aproximativ 200 de invitați a...
Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină pe o șosea din județul Vrancea. Șoferul de 22 de ani nu a consumat alcool, au stabilit polițiștii care au început o anchetă.
Potrivit IPJ Vrancea,...
Un bărbat din orașul Corabia a murit, în urma unui incendiu izbucnit în propria locuință. Pompierii l-au găsit decedat în casa cuprinsă de flăcări. Se pare că incendiul a fost provocat de jarul căzut din...
13 militari români, specialiști în comunicații și informatică, dar și ofițeri de stat major, au plecat vineri în Irak. Ei se vor alătura trupelor NATO pentru o misiune care va ține șase luni.
Militarii...
Un bărbat dintr-o comună din județul Olt a murit vineri seara, după ce s-ar fi împușcat, din greșeală, cu arma de vânătoare. Cadrele medicale au constatat decesul, iar polițiștii și procurorii au deschis o...
Circulația rutieră este blocată pe DN13 în localitatea Bunești din județul Brașov. Polițiștii aflați la fața locului au stabilit că două tiruri s-au lovit după ce unul dintre șoferi a adormit la volan....