x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Video. Cum s-au perfecționat fraudele de la permise auto, cu tehnologie de ultimă generație

Video. Cum s-au perfecționat fraudele de la permise auto, cu tehnologie de ultimă generație

de Diana Scarlat    |    11 Dec 2020   •   15:54
Video. Cum s-au perfecționat fraudele de la permise auto, cu tehnologie de ultimă generație
Sursa foto: Foto: Antena 3

Scandalul provocat de dosarul DNA-DGA care a pus sub acuzare un număr foarte mare de polițiști și angajați de la Permise Auto și RAR, este mai mare decât cel al permiselor de la Pitești, din anul 2007. Spectaculos este și modul de operare al membrilor rețelei, care au lucrat cu instrumente tehnice de ultimă generație. 

Imaginile arată cum procedau cei care primeau răspunsuri la testul teoretic. 

În dosarul care a fost făcut public la sfârșitul lunii trecute sunt vizați polițiști de la Serviciul de Permise și Înmatriculări din Suceava. Pentru a beneficia de răspunsurile corecte la examenul teoretic, dar și de garanția că vor lua examenul pe traseu, cei care apelau la această rețea plăteau sume între 5 și 7 mii de euro. 

În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit zeci de kilograme de aur și un milion de euro. 

Situația s-ar fi putut rezolva și prin introducerea unor aparate de bruiaj, dar nu ar mai fi fost prinși în flagrant făptuitorii.

 

×