Fiecare persoană intră în contact cu peste 5.000 de mesaje publicitare zilnic. Sute, mii de branduri încearcă să se diferențieze, să iasă din umbră, să câștige teren, notorietate, clienți… pe scurt, să aibă cât mai mult succes.
România este un tărâm de vis pentru orice brand, deoarece există interes, există dorință, există entuziasm. Suntem un popor latin, iar asta se vede chiar și la potențialul de consum.
Din nefericire, puține branduri românești au curaj să facă acel pas decisiv: să iasă în față și să strige: “Sunt aici și am ceva de spus!”. Poate există o teamă, poate că valoarea unui brand nu este recunoscută sau identificată, însă dintr-un motiv sau altul, companiile românești aleg să stea în spatele liniei, în umbra altora.
Aici intervine Cel Mai Promițător Brand Românesc, program organizat de Seed Consultants. Aflat în ultima săptămână de înscrieri, programul reprezintă o ocazie perfectă pentru brandurile românești de a se înscrie într-o competiție în care pot fi descoperite adevăratul potențial și adevărata valoare a acestora. Premiul cel mare? Un program complet de consultanță și branding cu menirea de a scoate la iveală reala putere a brandului câștigător, de a-l face vizibil și de a-i exploata cele mai bune calități.
Pe rând, Laboratoarele Vorel, Ciserom și Librăriile Alexandria au câștigat competiția. În competiție se pot înscrie companii mici, medii și mari care au în componență un produs și vor să creeze experiențe, vor să-l ridice la nivelul de brand.
Inițiativa celor de la Seed Consultants prin programul Cel Mai Promițător Brand Românesc susține ideea de schimbare a viitorului. Companiile, brandurile, consumatorii, agentiile, toate trebuie să conștientizeze că viitorul este la un pas distanță și trebuie să existe curajul de a face acel pas, de a trece la următorul nivel. Pentru cei care au curajul de a se gândi la un orizont mai bun, pot intra pe site-ul www.celmaipromitatorbrand.ro unde pot afla mai multe amănunte despre program și se pot înscrie în competiție.