x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Curtea de Apel a decis ELIBERAREA lui Cristian Cioacă

Curtea de Apel a decis ELIBERAREA lui Cristian Cioacă

de Adriana Oprea-Popescu    |    14 Feb 2014   •   17:24
Curtea de Apel a decis ELIBERAREA lui Cristian Cioacă

Astăzi, Curtea de Apel Piteşti a decis eliberarea sub control judiciar a lui Cristian Cioacă, judecat pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte.

La termenul din 11 februarie, completul format din două judecătoare nu a reuşit să ajungă la o decizie, una dintre judecătoare fiind pentru menţinerea inculpatului în arest, iar cealaltă - pentru eliberarea acestuia. Ca şi la termenele precedente, când situaţia a fost asemănătoare, a fost format un complet de divergenţă, din care a făcut parte, de această dată, şi preşedintele Curţii de Apel Piteşti. Acesta a opinat pentru punerea în libertate sub control judiciar, înclinând astfel balanţa. Decizia este definitivă, iar Cioacă va părăsi Penitenciarul Colibaşi.

El a fost arestat preventiv în decembrie 2012, iar în luna iulie a anului trecut Tribunalul Argeş l-a condamnat la 22 de ani de închisoare. Procesul se judecă acul în apel, aceasta fiind, conform Noului Cod Penal, ultima cale de atac.
Următorul termen al procesului este în ziua de 6 martie a.c..

×