x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter în judeţul Buzău

Cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter în judeţul Buzău

12 Dec 2017   •   06:28
Cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter în judeţul Buzău
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs la miezul nopţii, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora locală 00:15, potrivit Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 128,1 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (10 kilometri), Întorsura Buzăului (43 kilometri), Covasna (44 kilometri), Vălenii de Munte (47 kilometri) şi Mizil (47 kilometri).

Potrivit site-ului INFP, în această dimineaţa, la ora locală 5:45, a mai avut loc un seism de magnitudine mică, respectiv 2,2 grade pe Richter, dar acesta a fost localizat în judeţul Vrancea. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 30 de kilometri şi în apropierea localităţilor: Râmnicu Sărat (15 kilometri), Focşani( 23 kilometri), Odobeşti (23 kilometri), Panciu (38 kilometri) şi Mărăşeşti (39 kilometri).

În această lună, în România au avut loc 6 cutremure în zona seismică Vrancea cu magnitudini cuprinse între 2,3 şi 3,9 grade pe Richter, iar în luna noiembrie s-au produs 16 seisme în zonele Vrancea şi Transilvaniei, magnitudinea acestora fiind între 2 şi 3,4 grade pe scara Richter.

Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti.

În 2016, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, şi celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: cutremur