x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cutremur în Vrancea, în această dimineaţă

Cutremur în Vrancea, în această dimineaţă

22 Iun 2016   •   08:54
Cutremur în Vrancea, în această dimineaţă
Sursa foto: Cylonphoto/Getty Images/iStockphoto

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţă, la ora locală 5,57, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 101 kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Focşani (38 km), Mărăşeşti (42 km), Covasna (43 km), Târgu Secuiesc (51 km) şi Râmnicu Sărat (51 km).

În luna iunie, în România au avut loc 11 cutremure, cu magnitudini între 2,6 şi 3,8 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter şi s-a înregistrat în data de 29 martie, în judeţul Buzău.

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mişcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cutremur