DACIOŢII, în patria tuturor bomboanelor. Cum miroase în cartierul vechi din Baku?

Asa cum povestea Iulian, Baku are o parte veche, o parte noua si una construita de Uniunea Sovietica. Noi am stat in centrul vechi al orasului. Sambata, fiind zi de odihna, atat pentru noi cat si pentru Miorita, ne-am plimbat pe strazile din orasul vechi, unde oamenii stau in casute vechi si toti vecinii se cunosc.

Acolo am gasit magazine mai de cartier, carciumioare. Pentru ca orasul este pe un deal, am luat-o in sus si am vazut la un moment dat un magazin pe care era scris ceva in azera – am inteles mai tarziu ca scria dulciuri – si am recunoscut Iran, Uzbekistan, Rusia, Turcia, Azerbaidjan. Cand am intrat, am vazut pe doi pereti numai cutii cu bomboane de toate felurile, din toate tarile din jur. Mai in spate era o alta zona de rafturi, unde aveau ce vrei si ce nu vrei in materie de fructe uscate: dude uscate, cel putin zece feluri de curmale uscate, petale de trandafir uscate, mere, mere umplute cu prune, orice si mai mult de atat. Interesant este ca aveau si borcane de dulceata facuta in casa: de nuci, de lamaite, de rodii mici. Patronul ne-a dat sa gustam din ce doream, aproape ca nu mai voiam sa iesim din magazin.

Vezi aici mai multe fotografii

Ne-am oprit la timp. Azerbaidjanul este prima tara din cele in care am ajuns pana acum unde euro este mai slab ca moneda nationala. Cand am schimbat 20 de euro si am primit numai 19 manati am ramas cam mirati.

Dupa ce am iesit din magazinul tuturor dulciurilor care s-au inventat pana acum, am decis sa mergem mai departe prin cartierul vechi. Pe o parte si pe alta a stradutei au aparut case cu curti mari, dar daca treceai de portile curtilor aparea un alt univers: scari, mese, scaune, copii mici care alergau, rufe la uscat. Ca o paranteza, acest oras nu are caini vagabonzi, dar are pisici. Pisici mici. Urcand am vazut intr-un intrand o doamna acoperita care batea niste lana. Am intrebat-o ce face, iar dupa un minut ne povestea viata ei si a familiei ei. Batea lana din plapumi pe care o reutilizeaza: o spala, o bate pentru a fi afanata si o pune din nou in plapumi. Ea face parte dintr-o familie mixta, fiind din Daghestan, casatorita cu un azer. Fata lor, o caucaziana frumoasa de 24 de ani, spunea despre ea ca este metisa.

Nu numai doamna din Dagestan ne-a invitat in curtea ei, ci mai toti oamenii din cartierul vechi. O alta femeie azera, care avea fotografia presedintelui lor, Ilham Aliev, pusa pe telefon, saruta imaginea si ne spunea ca presedintele face blocuri, face orasul nou, ne-a spus sa nu mai mergem prin cartierul acesta vechi, ci mai jos, unde este cartierul nou, unde totul a fost distrus si presedintele lor a construit blocuri cu multe etaje si cladiri noi. In general, femeile din Azerbaidjan stau acasa, muncesc si au grija de copii. Ea avea “doar' sapte baieti.

Am lasat in urma cartierul vechi, pe barbatii care spre seara ieseau in fata caselor si jucau nard, un fel de remmy. Toate stradutele cu case vechi miroseau puternic a ceai facut in samovare din metal incalzite cu lemne. Oamenii faceau ceai in strada si toata familia statea la poarta cu o ceasca in mana.

Acum ne asteapta Turkmenistanul, de partea cealalta a marii Caspice.

P.S. Mesaj de la dacioti: aseara erau inca pe vapor, la intrarea in Turkmenistan, fara semnal de vreun fel, fara mancare, cu o singura posibilitate de comunicare - un telefon Thuraya primit de la RRA; toti turistii straini au fost intorsi de la granita, dar li s-a promis ca vor trece in cursul zilei de azi. Cert este ca pana nu trec de Turkmenistan, vreo cinci zile, nu vor putea transmite nimic.