Curtea de Apel București l-a condamnat luni pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență. Decizia nu este definitivă.
În 24 iunie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Adamescu, judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi pe omul de afaceri Iosif Armaş, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.
Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.
Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.