x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Spătaru

Dan Spătaru

de Jurnalul National    |    17 Sep 2007   •   00:00
Dan Spătaru

Una dintre cele mai mari voci ale secolului XX. Un Făt-Frumos, după care femeile fugeau innebunite. Un interpret adulat, nu doar pentru frumuseţea lui.Â



Una dintre cele mai mari voci ale secolului XX. Un Făt-Frumos, după care femeile fugeau innebunite. Un interpret adulat, nu doar pentru frumuseţea lui. Â

Dan Spătaru a fost un lansator de şlagăre. Orice cănta el, a doua zi era fredonat de toată lumea. Dan Spătaru a fost şi un actor talentat. Rolul său din "Căntecele mării" le-a innebunit şi pe romănce, şi pe rusoaice. Dan Spătaru a avut şi incercări de poet. Cel mai cunoscut şlagăr al său "Drumurile" are versurile scrise chiar de el. Ar fi vrut ca fiica sa, Dana, să-i urmeze pe scenă, dar... nepoata sa, Măriuca se pare că va fi o mare artistă. Dan Spătaru a plecat din lumea aceasta in 2004. Şi a lăsat in urma sa un tezaur, după cum spune soţia sa, Sida, dar şi toţi cei care au ascultat melodiile sale de-a lungul vieţii.

Dan Spătaru a fost un mare sentimental, un om cu un suflet deosebit, un timid, şi, poate, prea modest pentru calităţile deosebite pe care le-a avut. Â

Un om de excepţie. Dan Spătaru.

×
Subiecte în articol: observator spătaru dan