x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Vîlceanu a depus jurământul ca ministru de Finanțe în cadrul unei ceremonii atipice

Dan Vîlceanu a depus jurământul ca ministru de Finanțe în cadrul unei ceremonii atipice

18 Aug 2021   •   18:16
Dan Vîlceanu a depus jurământul ca ministru de Finanțe în cadrul unei ceremonii atipice
Sursa foto: Dan Vîlceanu/antena3

Dan Vîlceanu a depus, miercuri, jurământul de învestitură în funcția de ministru de Finanțe. Ceremonia a fost una extrem de scurtă, în timpul căreia președintele Klaus Iohannis nu a dat mâna cu Vîlceanu în momentul în care a preluat documentul semnat.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a spus Dan Vîlceanu.

El a semnat documentul și a mers la șeful statului pentru a i-l înmâna. Klaus Iohannis, contrar obișnuinței, nu a dat mâna cu Dan Vîlceanu pentru a-l felicita. De asemenea, șeful statului nu a ținut niciun discurs.

La ceremonie au fost prezenți și premierul Florin Cîțu, și liderul PNL, Ludovic Orban, precum și președinteleSenatului, Anca Dragu.

Dan Vîlceanu este propunerea votată în ședința conducerii PNL pentru funcția de ministru al Finanțelor. Pentru au votat 47 de liberali, iar împotrivă a fost înregistrat un vot. „E o încredere pentru care mă simt obligat”, a spus Vîlceanu.

×
Subiecte în articol: dan vilceanu