x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Daniel Osmanovici și-a depășit limitele în maratonul din Israel

Daniel Osmanovici și-a depășit limitele în maratonul din Israel

21 Noi 2017   •   12:13
Daniel Osmanovici și-a depășit limitele în maratonul din Israel

Are o experiență vastă în ceea ce privește maratoanele sau cursele de ciclism, iar de data aceasta Daniel Osmanovici, prezentatorul Observatorului a trecut în palmaresul său o nouă etapă, maratonul din Israel. Știristul a fost invitat de Ministerul Turismului din Israel pentru a face parte dintr-o competiție care se organizează anual, fiind interesați să implice cât mai mulți jurnaliști ce au și o pasiune sportivă.

Prezența sa în Orientul Mijlociu a venit la pachet cu o serie de premiere: ,,A fost primul meu maraton în desert, primul meu maraton făcut pe trail și prima oară când am vizitat țara.”, a povestit prezentatorul Observatorului de week-end de la Antena 1. Efortul fizic intens și condițiile de alergare l-au provocat să-și depășească limitele, iar în momentul în care a simțit că lovește pentru prima oară un zid, a găsit o motivație în copiii săi: ,,Știu că mă așteaptă cu brațele deschise acasă. M-am gândit la ei și le-am spus în gând numele. În ciuda temperaturii de peste 30 de grade, a diferenței de nivel de 500 m și a umidității, Daniel Osmanovici a reușit să treacă linia de sosire în primii 200 de participanți, dintr-un total de 500. Cei 42,195 km pe care i-a parcurs în doar 4 ore și 20 de minute au fost un test constant al determinării și voinței, test pe care l-a trecut cu brio. Știristul a fost impresionat și de organizarea maratonului, care a fost adaptat condițiilor dificile: ,,Au luat în considerare terenul și temperatura, tipul de teren, iar pe lângă apă și geluri pentru hidratare, am avut fructe proaspete sau uscate ce ne-au dat energie să continuăm.”.  Dat fiind că a alergat la Marea Moartă către granița Iordaniană, înconjurat de lacuri, a avut parte și de ,,cea mai tare ședință de aerosoli din lume”: ,,Am inhalat extrem de multă sare pe parcursul probei și fără să exagerez vă spun că la final..curgea de pe mine la propriu!”.  O astfel de cursă a fost nu doar o provocare fizică, cât și una a psihicului, dar glezna accidentată și circumstanțele nu l-au împiedicat să iasă învingător la final de maraton.

Prin intermediul acestei experiențe, jurnalistul a avut ocazia să descopere și o parte din Orientul Mijlociu, care, declară el, este foarte diferită de ce ne este prezentat pe micile ecrane: ,,Am reușit să descopăr o țară care nu are nicio legătură cu știrile de la TV. Am văzut foarte multe lucruri pozitive. Tel Aviv, orașul care nu doarme niciodată, este o explozie de energie non stop. Te atrage, te prinde în mrejele lui și este foarte greu să ieși de acolo. Și oamenii sunt speciali, extrem de amabili, dacă nu cunoști ebraică poți vorbi cu ei în engleză. Este foarte greu să caut un minus atunci când nu există, lucrurile negative sunt aproape inexistente.” . Și-a testat limitele și a reușit să le depășească, iar acum se îndreaptă victorios către casă, cu satisfacția că a făcut parte dintr-o cursă incredibilă și cu dorința de a-și revedea familia: ,,Copiii mă așteaptă cu brațele deschise și cred că sunt puțin supărați că am întârziat. Nu obișnuiesc să lipsesc mai mult de 3 zile de acasă. Dar acum am un bagaj plin de jucării și dulciuri sănătoase, ca să compensez! Abia aștept să îi văd!”, declară prezentatorul Observatorului.

×
Subiecte în articol: daniel osmanovici