x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De azi se pot depune cereri pentru izolarea termică a blocurilor. Vezi cine poate aplica ?

De azi se pot depune cereri pentru izolarea termică a blocurilor. Vezi cine poate aplica ?

03 Dec 2012   •   14:49
De azi se pot depune cereri pentru izolarea termică a blocurilor. Vezi cine poate aplica ?
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

De astazi se pot depune cereri de finantare pentru izolarea termica a blocurilor, in cadrul unui program de crestere a eficientei energetice cu ajutorul fondurilor europene. Mai exact, blocurile din perioada 1950 - 1990 vor putea fi izolate cu bani europeni, iar beneficiarii vor participa financiar cu 40% din costul total al lucrarilor.

Potrivit MDRT, beneficiarii eligibili ai schemei de finantare sunt unitatile administrativ-teritoriale (autoritat ale administratiei publice locale), resedinte de judet precum si cele sase sectoare ale Municipiului Bucuresti.

Alocarea financiara pentru domeniul major de interventie „Sprijinirea investitiilor in eficienta energetica a blocurilor de locuinte” pentru perioada 2007 - 2013 este de 182,40 milioane euro, fiind repartizata pe cele 8 regiuni de dezvoltare in mod egal. Astfel, conform Ghidului, alocarea financiara ce revine fiecarei regiuni este de 22,80 milioane euro (FEDR + Buget de stat, reprezentand 60% din valoarea eligibila), informeaza avocatnet.ro

 Potrivit Ghidului solicitantului, ratele de co-finantare ale autoritatilor publice locale si asociatiilor de proprietari vor fi modulate in functie de proportia in cladire a familiilor cu venituri reduse, dupa cum urmeaza:

   - 30% contributia autoritatii publice locale si 10% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 de euro;

  -  20% contributia autoritatii publice locale si 20% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 de euro;

   - 10% contributia autoritatii publice locale si 30% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 de euro.

×
Subiecte în articol: reabilitare blocuri izolare termica