Moartea Mădălinei Manole a fost violentă. Potrivit Biroului de Presă al Parchetului Capitalei, în baza ordonanţei procurorilor Parchetului Capitalei, dată la 14 iulie 2010, Serviciul de Medicină Legală Ilfov a efectuat o constatare medico-legală necroptică în cauza privind decesul cântăreţei.
Potrivit raportului întocmit, "moartea a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă intoxicaţiei acute cu carbofuran; calea de pătrundere a toxicului a fost digestivă (orală).
La autopsie s-a constatat o leziune traumatică (plagă contuză parietală stânga) care s-a putut produce cel mai probabil prin lovire de plan dur în cadrul stării de rău care a premers decesul şi nu are legătură cu mecanismul de producere a morţii.
Examenul sângelui a fost negativ pentru droguri bazice; în conţinutul gastric s-a găsit carbofuran; sângele analizat nu conţine alcool", se arată în comunicat.
Reamintim că Mădalina Manole s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere. "Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să mă gândesc că trebuie să mă opresc aici!", a scris Mădălina în scrisoarea de adio. Artista s-a filmat singură, în oglindă, făcând un gest sugestiv cu mâna, fără a spune nimic, atât scrisoarea, cât şi înregistrarea video fiind predate autorităţilor de soţul cântăreţei, Petru Mircea.