x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Decizie luată de Primăria Capitalei privind terasele din Centrul Vechi

Decizie luată de Primăria Capitalei privind terasele din Centrul Vechi

20 Dec 2017   •   07:21
Decizie luată de Primăria Capitalei privind terasele din Centrul Vechi

Consiliului General al Municipiului Bucureşti a decis să modifice programul teraselor din Centrul Vechi al Capitalei.

 

Un proiect de hotărâre a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară, iar consilierii CGMB au decis că terasele vor putea rămâne deschise şi în perioada sezonului rece.

Potrivit municipalităţii, după modificările Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, modificată şi completată de Legea nr. 15/2016, Asociaţia comercianţilor din Centrul Istoric au solicitat de mai multe ori ca terasele să rămână deschise inclusiv în sezonul rece.

Astfel, terasele vor funcţiona tot anul, pe de-o parte pentru a respecta legea antifumat şi pe de altă parte pentru a respecta drepturilor consumatorilor de produse tutun. De asemenea, în acest mod sunt sporite şi veniturile la bugetul local prin încasarea taxelor de ocupare a domeniului public.

Până acum, terasele erau deschise doar în perioada 15 martie - 15 noiembrie.

×