Într-o tăcere totală şi cam pe sub masă, Guvernul a dat o lovitură pieţei energiei, care se va simţi în punga consumatorilor. Printr-o măsură pur administrativă se va ajunge la scumpirea curentului cu 5% doar aşa, la prima vedere. Printr-o ordonanţă, Guvernul a impus ca energia produsă de marile termocentale deţinute de stat să aibă prioritate în faţa altor producători.
Asta înseamnă că e musai ca energia lor, de două ori mai scumpă decât cea hidro, să ajungă la consumatori. Cu tot cu costul său uriaş. Complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, care produc cea mai scumpă energie din sistem, sunt favorizate printre ceilalţi producători. Hotărârea Guvernului obligă ca ceea ce produc cele două companii să fie preluat cu prioritate în sistem. Energia din termocentrale are un cost dublu faţă de Hidroelectrica şi, implicit, pe bursa de energie şi la consumatorul final va ajunge curent electric cu o valoare mai mare. “Cu siguranţă, furnizorii vor prelua aceste costuri ale unei energii foarte scumpe. Atunci, efectul va fi şi asupra populaţiei”, a confirmat Silvia Vlăsceanu, director al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi. “Punând în piaţă prioritar energie care este mai scumpă, fiind ineficientă, asta se traduce în preţuri mai mari la consumatori. Efectul este pe termen lung şi este o încercare de subvenţionare cu încă doi ani a acestor centrale ineficiente”, explică Otilia Nuţu, expert în energie.
Normativul, despre care toţi specialiştii din sistemul energetic spun că a apărut peste noapte, fără nici o consultare prealabilă, stabileşte că “se acordă acces garantat în reţea care să asigure funcţionarea continuă la putere medie electrică” pentru 500 MW şi 700 MW din Hunedoara (Deva), respectiv Oltenia. Acces garantat înseamnă că, dacă Oltenia şi Hunedoara îşi găsesc clienţi, pentru energia contractată şi vândută, Transelectrica şi dispecerul naţional le garantează preluarea energiei în reţea. Altfel spus, megawattul scump de la termo are prioritate în faţa celui ieftin, de la hidro sau nuclear – asta a decis Guvernul.
În măruntaiele hotărârii de guvern se ascunde, de fapt, o formă de ajutor pentru doi coloşi energetici de stat. Piaţa este dată peste cap chiar într-o perioadă în care ea trebuie să se liberalizeze. Un alt efect va fi că investitorii se vor feri să mai intre pe o piaţă în care statul îşi ajută cu subvenţii mascate propriile companii.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, vrea să dea “bine în poză” la apropiatul congres al PSD. El vizează o funcţie de vicepreşedinte şi “salvarea” termocentralelor ar fi bună de anunţat de la tribună.
“Motivaţia adoptării acestei HG nu e menţinerea siguranţei sistemului, ci a siguraţei, a linştii sociale pentru următorii doi ani de zile”, spune Silvia Vlăseanu.
Anul acesta, factura la energia electrică s-ar ptuea scumpi oricum cu încă 10 procente din cauza certificatelor verzi şi a liberalizării pieţei, estimează analiştii.