x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Deputatul Theodor Nicolescu, adus cu mandat la DNA

Deputatul Theodor Nicolescu, adus cu mandat la DNA

Publicat la 16 Mar 2015 10:08 Modificat la 16 Mar 2015 10:08
Deputatul Theodor Nicolescu, adus cu mandat la DNA
Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost adus, în această dimineaţă, la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit unor surse judiciare, Niculescu este audiat în acelaşi dosar în care este audiat şi şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu. Se pare că anchetatorii vizează retrocedarea ilegală a unor imobile supraevaluate.

Ştire în curs de actualizare

×