Procurorii DIICOT și ofițeri de poliție judiciară au efectuat joi 40 de percheziții domiciliare pe raza județelor Giurgiu, Ilfov, Sibiu și a municipiului București, în cadrul unei anchete privind destructurarea unei grupări specializată în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în materia achiziției/vânzării deșeurilor feroase și neferoase.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, gruparea este formată din 33 de învinuiți, ce acționau cu predilecție pe raza municipiului București și a județului Sibiu. Perchezițiile au avut loc la locuințele membrilor grupării și în alte 14 locații din țară, ocazie cu care au fost ridicate documente financiar — contabile.
Anchetatorii susțin că membri grupării au obținut beneficii financiare substanțiale, prin eludarea plății către bugetul de stat a TVA și impozitului pe profit, aferente operațiunilor comerciale cu deșeuri feroase și neferoase, efectuate prin intermediul unor societăți comerciale.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 60.000.000 lei.
Procurorii DIICOT vor proceda la audierea unui număr de 26 de învinuiți și vor dispune măsurile legale în cauză după finalizarea audierilor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de SIPI Giurgiu.