x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DESCOPERIRE RARĂ în Munţii Rodnei. Ce au găsit botaniştii în zona protejată, pentru prima dată în ultimii 100 de ani

DESCOPERIRE RARĂ în Munţii Rodnei. Ce au găsit botaniştii în zona protejată, pentru prima dată în ultimii 100 de ani

28 Aug 2014   •   11:31
DESCOPERIRE RARĂ în Munţii Rodnei. Ce au găsit botaniştii în zona protejată, pentru prima dată în ultimii 100 de ani

Păiuşul lui Porcius, o plată rară colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul Florian Porcius în Parcul Naţional Munţii Rodnei, a fost regăsită în urmă cu câteva zile, a anunţat printr-un comunicat de presă administraţia acestei zone protejate.

"Acum câteva zile a fost redescoperit de botanistul Matis Attila şi colegii, în Parcul Naţional Munţii Rodnei, celebrul păiuş a lui Porcius (Saussurea porci), o floare de culoare albastră ce a fost colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul şi academicianul rodnean Florian Porcius. Acesta a colectat un exemplar din păiuşul ce îi poartă numele din Poarta Corongişului, a cultivat-o în propria grădină şi apoi a transmis Grădinii Botanice 'Alexandru Borza' din Cluj câteva exemplare presate, care se găsesc şi azi în colecţia muzeului acestei grădini. Încă din anii 1900, această plantă era pe cale de dispariţie datorită supra-păşunatului, exemplarul colectat de Porcius fiind deja afectat de păşunat, neavând floare", se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Planta declarată endemit rodnean a fost descoperită ulterior şi în Carpaţii Ucraineni.

Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei precizează că, în perioada următoare, zona unde a fost redescoperită specia păiuşul lui Porcius va fi inclusă în regim de strictă protecţie în vederea conservării fondului genetic.

Parcul Naţional Munţii Rodnei este al doilea ca suprafaţă din ţară şi, din punct de vedere administrativ, se întinde pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. De asemenea, se numără printre cele trei rezervaţii ale biosferei din România, alături de Parcul Naţional Retezat şi Delta Dunării. Parcul este situat în nordul Carpaţilor Orientali şi ocupă peste 47.000 de hectare, din care 80% se află în judeţul Bistriţa-Năsăud, şi aici au fost identificate peste 6.000 de specii de floră şi faună

×