Despre prietenie, la puterea a zecea

Clubul de Suflet al Artiştilor. Într-o noapte calină de vară am avut plăcerea unui dialog cu doi muzicieni, buni prieteni – "per sempre", ar zice italianul – care acum zece ani au pus "piatra de temelie" a acestei inedite "instituţii": Adrian Romcescu şi Tănase Garciu.

Clubul de Suflet al Artiştilor. Într-o noapte calină de vară am avut plăcerea unui dialog cu doi muzicieni, buni prieteni – "per sempre", ar zice italianul – care acum zece ani au pus "piatra de temelie" a acestei inedite "instituţii": Adrian Romcescu şi Tănase Garciu.


Cum a fost începutul? "Totul a venit de la sine", îmi mărturiseşte Adrian Romcescu. "De cînd am revenit în ţară – şi eu, şi bunul meu prieten Tănase Garciu – în vremea Festivalului de la Mamaia, am început să ne adunăm aici din ce în ce mai mulţi prieteni. La început erau mese întregi de interpreţi, de jurnalişti, de oameni de radio sau de televiziune. La un moment dat, în cele cinci-şase zile ale Festivalului de la Mamaia veneau toţi aici, pînă şi tehnicienii. A făcut atunci un jurnalist o glumă şi a spus că, dacă dai o bombă aici, la «Bella Italia», ai distrus toată industria muzicii uşoare din România." Îmi amintesc şi eu anumite seri de vară spumoase, în care restaurantul devenea neîncăpător. Pentru că acolo puteai să-i întîlneşti – să-i asculţi, să le vorbeşti – pe cei mai mulţi dintre artiştii care au marcat muzica românească din ultimii 30-40 de ani. "E o plăcere pentru noi", continuă Adrian Romcescu. "Totul este spontan, nimic nu se anunţă, iar dacă oamenii se simt bine, mai cîntă şi o piesă, două. De obicei, începe domnul Tase (Tănase Garciu – n.r.), după care îl mai ajut şi eu, pentru că îmi place să cînt «a cappella». Eventual, o piesă în duet... Mai cînt şi eu o piesă, două. Apoi, dacă sînt aici, cîntă şi Aurelian Temişan, Adrian Enache, Elena Cârstea, Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Monica Anghel, Marcel Pavel, Andra, Alexandra Ungureanu… Dar nu este nimic obligatoriu, nu e nici un ban la mijloc, este o atmosferă minunată, pe care publicul o apreciază". "Am fost norocos avîndu-l prieten" – îmi spune la rîndu-i Tănase Garciu. Clubul de Suflet al Artiştilor – o placă de marmură, montată la 20 august 1998, marchează data înfiinţării lui – îşi are sediul chiar în restaurantul acestuia, aflat pe plaja din Mamaia. Tablourile de pe pereţi înfăţişează momente din "istoria" clubului. Întîlniri, prieteni… "Ne simţim bine împreună şi, mai ales, nu discutăm politică. În schimb cîntăm!"


VISUL DE LIBERTATE. "Bineînţeles, ca adolescenţi, visam că, dacă vom ajunge vreodată în Vest, vom putea să fim tot ceea ce ne dorim mai uşor decît la noi. Ceea ce s-a dovedit a fi mai mult decît fals", îmi mărturiseşte Adrian Romcescu. "Am plecat la sfîrşitul lui ’86, cînd la noi, din păcate, era aproape imposibil să-ţi mai practici meseria. De ce? Programul de televiziune se termina după două ore, nu mai erau emisiunile de varietăţi, concertele nu se mai puteau ţine pentru că pur şi simplu se oprea curentul. La restaurante nu exista căldură… Trebuie să recunosc însă că, dacă aici am reuşit la 17 ani să îmi fac profesia, să fac o carieră în muzică, acolo am apelat la mijloacele profesionistului, ale unui om trecut prin şcoala de muzică, prin Conservator, activînd ca instrumentist, orchestrator, şef de orchestră. Am plecat acolo practic cu grupul «Sfinx», care era unul dintre cele mai bune din România, cu fetele de la «Stereo»... Am plecat ca să reuşesc să îmi fac un trai decent, dar sub nici o formă, ca artist, nu am realizat ceva de amploarea celor pe care le-am reuşit acasă." Tănase Garciu, de asemenea, se afirmase din adolescenţă. Încă din timpul Conservatorului cînta în Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii. La 19 ani cînta la Berlin, în Orchestra Internaţională condusă de Herbert von Karajan. "Am fost ales să fiu viola întîi…" Cei 25 de ani petrecuţi în Italia i-au adus satisfacţii: a cîntat la San Carlo, în Napoli, la Bari, la Vatican; a iniţiat Orchestra de Cameră "Castel del Monte" din Bari. "România îmi oferă însă astăzi posibilitatea de a-mi trăi visul de libertate alături de prieteni", ne spune el.


"Am plecat din ţară în 1986 şi, după numai patru ani, nesperat de repede, am reuşit să mă întorc şi să îmi revăd familia, să îmi reiau activitatea. De atunci sînt permanent între două avioane, pe ruta Copenhaga – Bucureşti. De mai multe veri sînt din nou prezent în concerte şi la diferite posturi de televiziune. Aş zice că mă aflu suficient de mult în atenţia publicului"
Adrian Romcescu,muzician


"Îmi petrec tot anul la Bari, în  Italia, în concerte, însă vara vin aici, la Mamaia, unde am descoperit de 12 ani un nou fel de a trăi. Dacă Italia mi-a oferit în vremuri de restrişte posibilitatea de a mă realiza profesional, România îmi oferă azi posibilitatea de a trăi visul de libertate ca român. Cînd gătesc sînt liber, aşa cum liber mai sînt numai cînd cînt"
Tănase Garciu,muzician

Mereu alături de tinerii muzicieni

"Sînt poate mai puţin cunoscut de unii dintre ascultători, dar eu sînt foarte des acasă în ultimii 13-14 ani. Dorinţa mea este să mă întorc definitiv acasă, dar nu mă deranjează că fac «plimbarea» asta permanentă", îmi mărturisea un gînd Adrian Romcescu. Îl întreb cum percepe viaţa muzicii uşoare româneşti de astăzi. "Sînt foarte atent la ceea ce întîmplă cu tinerii muzicieni. După ce Mălina Olinescu se lansa în ’96 la «Şcoala Vedetelor» a lui Titus Munteanu, eu în ’97 cîştigam cu ea la «Şlagărele anului», la Mamaia. Avea atunci 22 de ani. Cu Mălina am reuşit după aceea să reprezentăm România la Eurovision. Am colaborat apoi cu Alexandra Ungureanu iar după colaborarea noastră de la Mamaia, azi să fie un nume cert pe scena românească. Cu Andra, la fel... Cînd am reuşit succesul acela cu Mălina, în ’98, spre satisfacţia mea, dl Marius Tucă a sesizat că de fapt Eurovisionul este un festival de creaţie şi m-a declarat, pentru o zi, «Omul Zilei» în România. A fost o surpriză!"