La numai câteva ore după ce au smuls fundele roşii şi au sfâşiat ambalajele cadourilor primite de la Moş Crăciun, numeroşi francezi sau belgieni dezamăgiţi de ceea ce au primit în dar au dat buzna la Internet, pentru a scoate la vânzare darurile. O practică - scrie publicaţia L'Express, citând administratorii site-urilor online - din ce în ce mai des întâlnită, mai ales de când cu criza economică mondială. V-a trecut aşa ceva prin minte?
Se întâlnesc cererea şi oferta
Una dintre explicaţii ne-o oferă Olivier Mathiot, cofondator al site-ului PriceMinister.com, potrivit căruia pe Internet îşi dau astfel întâlnire nemulţumiţii de cadourile primite şi frustraţii de cadourile dorite, dar neprimite, şi care speră să le găsească la preţuri mici pe Internet!
Pe unele site-uri numărul de postări la secţiunea de vânzări a crescut cu cel puţin 25%.
Marţi este ziua în care pe site-urile de specialitate au fost în acţiune în principal vânzătorii. Pentru cumpărători, momentul propice de acţiune vine mai târziu, de obicei odată cu perioada reducerilor la jumătatea lui ianuarie. “Marţi la prânz am constatat o dublare a vânzărilor în comparaţie cu o zi normală”, subliniază Mathiot. Site-ul belgian 2emain.be, care primeşte zilnic vizitele a 550.000 de internauţi, a constatat la rândul său o creştere a numărului de anunţuri de vânzare de 25%. “De-a lungul întregului an, vedem cum oamenii pun în vânzare obiecte care le prisosesc pentru a câştiga ceva bani şi asta nu se schimbă de Crăciun. Asta se explică fără îndoială şi prin criza economică. Preferăm probabil să avem puţin mai mulţi bani la buget decât să ţinem în casă un obiect care va rămâne neutilizat”, explică Michiel van Deursen, directorul şi cofondatorul site-ului.
Ebay France, un alt mare site de comerţ online, a înregistrat la rândul său un plus de 150.000 de anunţuri postate, comparativ cu ziua de luni.
“În ţiplă”
Lucruri care fără îndoială provin de sub bradul de Crăciun, ţinând cont că printre descrierile care le însoţesc se află: “încă în cutie”, “în ambalajul de origine”, “primit de Crăciun”, “cadou de Crăciun” sau “nu este pe gustul meu”.
Printre obiectele scoase la vânzare pe internet se află ultimele versiuni ale jocurilor “Call of Duty” sau “Assassin's Creed”, dar şi cărţi, CD-uri, DVD-uri, care pot fi achiziţionate online cu preţuri cu 20 până la 40% mai mici faţă de cele din magazine.
Dacă oamenii au ales totuşi să profite de cadourile lor folosindu-le chiar şi o scurtă perioadă de timp, atunci ele nu vor mai avea ambalajul original intact şi nu vor mai fi considerate noi, ceea ce le va scădea din valoarea de piaţă.
În acest an cărţile puse în vânzare cel mai mult pe internet se află “Adevărul privind afacerea Harry Quebert', de Joël Dicker, şi romanul erotic “Cincizeci de nuanţe de gri”, al lui EL James, potrivit PriceMinister, în timp ce dintre filme cel mai des postate la oferte sunt “Prenumele”, “Epoca de gheaţă 4” şi “Inatacabilii”. Din categoria hi-tech, vânzătorii oferă în special accesorii pentru telefoanele mobile.
Şocant
Această practică a revânzării s-a putut dezvolta în acest an mai ales graţie generalizării smartphone-urilor, care dispun toate de aplicaţii adecvate şi rapide, adaugă şi Guilany-Lyard, director de comunicare la Ebay France.
Cu toate că este practică, 48% dintre francezi consideră această nouă modă şocantă, rezultă dintr-un sondaj efectuat recent. Mai înţelegători par a fi tinerii, mai ales din 2008 încoace, de când cu criza.