x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dezvoltare profesională continuă

Dezvoltare profesională continuă

de Diana Scarlat    |    28 Sep 2012   •   21:00
Dezvoltare profesională continuă

Dezvoltare profesionala continuaUnele dintre cursurile de formare profesionala care se fac in cadrul proiectelor cu finantare europeana sunt adevarate mine de aur pentru cei care vor sa se dezvolte pe plan profesional si sa-si schimbe meseria.

Dintre toate cursurile, cele mai cautate sunt de managementul proiectelor, de care multi ar avea nevoie, fapt dovedit de numarul foarte mare de greseli care au dus la imposibilitatea absorbtiei fondurilor. Printre cei mai activi beneficiari ai fondurilor europene prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurserlor umane (POSDRU) se numara confederatiile sindicale, care organizeaza o serie de cursuri foarte utile pentru membri. Un astfel de curs este si cel organizat in cadrul proiectului "Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania', implementat de catre Confederatia Sindicala Nationala Meridian, in parteneriat cu Federatia Agricultorilor Fermierul. "Aceste diplome pe care le obtin cursantii la final sunt valabile in Uniunea Europeana, dupa ce sunt traduse si legalizate. Sunt foarte multi care si le-au legalizat, tocmai in ideea unei posibile viitoare angajari. Cursantii vin la aceste cursuri fie pentru a perfectiona ceea ce deja stiu, fie pentru a invata ceva nou, ca sa-si schimbe meseria sau sa aiba o alta calificare fata de cea de baza', explica Ruxandra Enache trainer si consultant independent, colaborator al Confederatiei sindicale Meridian.

Desi unora li se pare ca toate aceste cursuri sunt o simpla pierdere de timp, multi dintre cei care le urmeaza au o cu totul alta parere. "Ma intereseaza tipul acesta de dezvoltare profesionala, pentru ca as vrea sa activez in domeniu. Intentionez sa-mi schimb locul de munca si sa fac altceva. Am terminat o facultate de profil, unde am avut inclusiv domeniul managementul proiectelor, insa am venit la acest curs tocmai pentru ca am simtit nevoia sa invat sa fac ceva practic. In facultate nu te invata nimeni cum se face efectiv un proiect. Nici in perioada de practica pe care am facut-o in institutiile publice nu mi-a explicat nimeni nimic despre partea practica. Ti se pune un dosar in brate si trebuie sa te descurci cu el, dar nimeni nu iti explica pas cu pas ce trebuie sa faci', spune Daniela, unul dintre absolventii cursului de Managementul priectelor organizat de Confederatia Meridian.

Trainerii au inceput sa fie foarte atenti la detaliile cursurilor, mai ales dupa ce s-au constatat foarte multe situatii de blocare a unor proiecte scrise foarte prost, de neprofesionisti. "Insistam pe partea de planificare, deoarece, pentru a ajunge la a construi un buget corect, trebuie sa fie facuta mai intai planificarea foarte bine. Marea majoritate a cursurilor se rezuma, din pacate, la a face aceasta planificare in vederea scrierii cererilor de finantare si nimeni nu se mai gandeste la ceea ce se intampla dupa ce se obtine finantarea, cand urmeaza partea de implementare. Cele mai dificile componente sunt cele de monitorizare si control, pentru a te putea incadra in ceea ce ti-ai planificat', mai spune Ruxandra Enache.

Cei care urmeaza cursurile de specializare intr-un domeniu de interes pe piata fortei de munca in toate statele europene vor avea toate sansele de a se putea angaja in cel mai scurt timp, mai ales acum, cand Comisia Europeana a propus recunoasterea tuturor specializarilor obtinute prin astfel de cursuri in statele membre si trecerea la o reala piata deschisa a fortei de munca.

×