x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DGIPI - Şef interimar

DGIPI - Şef interimar

16 Feb 2009   •   00:00

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, l-a desemnat, ieri, pe comisa­rul-şef Cornel Şerban la conducerea Di­rec­ţiei Generale de Informaţii şi Pro­tec­ţie Internă (DGIPI), până la numirea de către premier a directorului general al acestei structuri.



"Prin decizia de astăzi (duminică – n.r.), ministrul Dan Nica are în vedere asigurarea unei coordonări eficiente a DGIPI, având în vedere contextul operativ actual", se arată într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Comisarul-şef Cornel Şerban a asigurat, în ultima perioadă, coordonarea activi­tăţii DGIPI, precizează sursa citată. Dan Nica declara miercuri că nu are o fră­mân­tare sau o presiune deosebită în ceea ce priveşte numirile din cadrul MAI.

×
Subiecte în articol: observator