x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DGPMB dezminte că ar exista bolnavi de TBC în centrele de arestare peventivă

DGPMB dezminte că ar exista bolnavi de TBC în centrele de arestare peventivă

13 Iun 2017   •   15:23
DGPMB dezminte că ar exista bolnavi de TBC în centrele de arestare peventivă
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulator Dr. Nicolae Kretzlescu nu a confirmat, până în prezent, niciun caz de TBC la nivelul centrelor de reţinere şi arestare preventivă de pe raza Municipiului Bucureşti, informează DGPMB într-un comunicat transmis marţi AGERPRES

Potrivit sursei citate, toate cazurile depistate la încarcerare "au fost gestionate conform prevederilor legale, persoanele fiind transferate către Spitalul Penitenciar Jilava". 

Totodată, DGPMB mai precizează că în spaţiile carcerale nu au fost identificate surse de infestare, cazurile depistate fiind ale unor persoane care prezentau boala anterior încarcerării. 

"În conformitate cu prevederile legale, actul medical în centrele de reţinere şi arestare preventivă cade în sarcina medicilor din Cadrul Direcţiei Medicale a Ministerului Afacerilor Interne", se mai arată în comunicatul DGPMB. 

×