Diabetul nu înseamnă renunţarea la sport. Echipa României a câştigat Campionatul DiaEuro 2014 de Fotbal de Sală dedicat persoanelor cu diabet. Anul acesta, România e ţară-gazdă. 16 echipe din străinătate se vor întrece la Cluj-Napoca.
Diabetul nu este o afecţiune incompatibilă cu mişcarea fizică. Federaţia Internaţională a Persoanelor cu Diabet este deja la al 4-lea Campionat European de Fotbal de Sală. Echipa României, campioana de anul trecut, este de data asta acesta ţară organizatoare. „Vrem să demonstrăm că toată lumea poate face sport, inclusiv performanţă”, spune Ciprian Palade, desemnat cel mai bun jucător al campionatului din 2014. Jucătorii români provin din oraşe diferite, dar asta nu-i împiedică să se antreneze împreună, cel puţin o dată pe lună, şi individual, de câteva ori pe săptămână. Nu este o echipă de amatori. Băieţii sunt împătimiţi ai fotbalului, legitimaţi la cluburi sportive locale şi extrem de motivaţi să câştige a doua oară. „Ţinem cont de riscuri, dar nu lăsăm diabetul să ne oprească. Membrii echipei de fotbal au învăţat să-şi măsoare glicemia înainte şi după antrenamente, iar organizatorii sunt mereu pregătiţi cu zahăr în caz de hipoglicemie”, explică Cristina Maria Petruţ, coordonatoarea DiaEuro 2015. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă sportul ca o modalitate de control a glicemiei şi un mod de reducere a riscului de a dezvolta boli cardiovasculare. Mulţi medici se tem însă să recomande mişcarea persoanelor diabetice. „La 25 de ani, am aflat că am diabet şi am încetat să fac sport de performanţă. Atunci nu mi-a spus nimeni că aş putea continua să joc fotbal”, spune Ciprian Palade, care îşi aminteşte că medicul sportiv de la club a ţipat la el şi a ameninţat că nu-l va mai lăsa să joace.
Diabeticii, scutiţi doar de sporturi extenuante
Realitatea este că unii pacienţi diabetici pot face efort, în timp ce alţii nu. „Sunt diabetici care fac scufundări, alpinism, alergare sau ciclism. Dar nu toţi. Fiecare pacient este unic”, explică prof. dr. Cristian Serafinceanu, preşedintele Societăţii Române de Diabet. În principiu, diabeticii nu au voie să practice sporturi extenuante, cum ar fi ridicatul greutăţilor sau trasul la rame. Pe de altă parte, orice acti-vitate fizică este benefică pentru organism, chiar şi mersul pe jos.