x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Diferența dintre grădinițe și SRL-uri

Diferența dintre grădinițe și SRL-uri

de Diana Scarlat    |    30 Mar 2016   •   08:06
Diferența dintre grădinițe și SRL-uri
Sursa foto: Zoonar RF/Getty Images/Zoonar RF

Părinții care vor să-și lase copiii preșcolari pe mâini bune, la o grădiniță particulară, trebuie să verifice acreditarea și autorizarea acesteia. Unele societăți comerciale au considerat că pot să deschidă grădinițe, chiar dacă nu obțin autorizarea.

O clădire primitoare, viu colorată, cu spații de joacă pentru copii și cu oameni minunați care sunt prezentați ca educatori nu este întotdeauna o grădiniță autorizată de Ministerul Educației. Cei care-și lasă copiii în astfel de locuri, chiar și neautorizate, nu au nimic de pierdut dacă angajații respectivului spațiu sunt de bună credință, în schimb, dacă se descoperă nereguli, Inspectoratele Școlare nu pot interveni pentru remediere, pentru simplul motiv că societatea comercială care desfășoară activitatea respectivă nu este înregistrată ca fiind o grădiniță. Autorizațiile sanitare și avizele PSI sunt absolut necesare pentru funcționarea oricărui spațiu destinat îngrijirii copiilor, dar o grădiniță trebuie să fie autorizată de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), în urma depunerii unei solicitări însoțite de o documentație.

Pași obligatorii la stat și privat

Nu există nicio deosebire între cerințele pentru grădinițele de stat și cele private, în privința autori-zării. Aceleași elemente trebuie să fie respectate în ambele situații. În cazul intens mediatizat în ultimele zile, al grădiniței particulare din București cu directoare bătăușă, ARACIP a respins, în decem-brie 2015, dosarul de acreditare, pentru că lipsea avizul pentru cabinetul medical, iar societatea comercială care a depus cererea de acreditare nu a adus acest aviz la dosar, așa cum i s-a cerut. „Prima activitate, la intrarea în grădiniță, este cea de triere, adică asistentul medical verifică fiecare copil. Alimentația zilnică a micuților este aprobată de personal medical calificat. Fără cabinet medical nici nu se pune problema să poată funcționa o grădiniță, indiferent dacă este de stat sau privată. Autorizarea cabinetului medical se face separat. Documentația depusă de ei în iulie, anul trecut, a fost expertizată, li s-a trimis nota de verificare și au fost rugați să o completeze, deoarece nu aveau autorizația pentru cabinetul medical. Mai aveau și alte docu-mente de depus la dosar. Pentru că nu și-au completat documen-tația, au fost scoși din procedura de autorizare în decembrie”, explică reprezentanții ARACIP. Conform legislației în vigoare, o societate comercială are dreptul să desfășoare activități conform codurilor CAEN înscrise în obiectul de activitate. Firma poate avea codul 8510 – pentru învățământ preșcolar -, dar fără ordin de ministru de autorizare nu are dreptul să desfășoare aceste activități. Multe astfel de grădi-nițe particulare preferă să “ardă etapa” autorizării la ARACIP și să funcționeze conform altui cod CAEN – 8891 pentru activități de îngrijire zilnică pentru copii.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat, marți, la Craiova, că nu a văzut imaginile cu copiii bătuți la grădiniță de directoare, dar că aşa ceva este „inadmisibil”, adăugând că îi sfătuieşte pe părinți să se documenteze înainte a alege unitatea de învățământ unde doresc să învețe copiii lor – transmite news.ro

×