x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din nou acasa- Basescu le-a dat liber ziaristilor

Din nou acasa- Basescu le-a dat liber ziaristilor

26 Mai 2005   •   00:00

Sorin Miscoci, Marie-Jeanne Ion si Ovidiu Ohanesian au avut aseara o intrevedere cu presedintele Traian Basescu la Palatul Cotroceni, inainte de a se indrepta catre casele lor.

  • de DAN TOMOZEI
  • IUBIRE. Sorin Miscoci si Andreea Costiuc se vor regasi dupa doua luni
    Potrivit Presedintiei, in urma analizelor medicale, s-a constatat o stare generala buna de sanatate a celor trei jurnalisti. Sorin, Marie-Jeanne si Ovidiu vor intra intr-un proces individual de recuperare, o data cu reintegrarea in familie.

    BUCURIE. Anuntul ca Sorin Miscoci va ajunge in mijlocul familiei a venit ca o noua usurare la Sibiu. Daniela Berindei, sora lui Sorin, a fost anuntata de la Palatul Cotroceni in jurul orei 14. "Am fost sunata de domnul Saftoiu, care mi-a spus ca la ora 20 familiile sunt chemate la Bucuresti pentru a se intalni cu Sorin, Marie-Jenne si Ovidiu. A fost o usurare nespusa."

    Imediat dupa telefon, Daniela a sunat la Sibiu, de unde parintii lui Sorin au urcat intr-o masina a SRI si au pornit spre Bucuresti. Drumul spre copilul pierdut pentru doua luni. "Traiesc sentimente greu de descris. Peste putin timp voi pleca si eu spre Sibiu, unde il voi astepta pe Sorin. Abia astept sa il revad, sa apuc sa vorbesc cu el, sa ne simtim unul pe celalalt."

    SPERANTE SI DORINTE. Intre trecutul extrem de agitat si prezent, Daniela are in minte proaspete momentele in care presa, mai ales televiziunea, a contribuit masiv la cresterea tensiunii, la acumularea de stres. "Eu stiu, pentru perioada urmatoare as vrea sa fim lasati in pace. Sa fie Sorin lasat in pace. Macar o perioada as vrea sa ii fie respectata intimitatea. Cred ca este normal sa se intample asa. Nu cred ca cerem prea mult." Andreea Costiuc, logodnica lui Sorin, a trait intens vestea ca Sorin vine acasa, la Sibiu. A ramas acasa alaturi de familia ei. "Presedintele s-a tinut de cuvant. A spus ca dupa doua zile ii va lasa la familii. Era normal. Sper sa ajunga cu bine si sa avem timp destul sa vorbim. Mi-e dor de el si evident ca voi fi aici sa il astept."

    EXPERIENTA ULTIMELOR ZILE. De la sosirea in tara a celor trei jurnalisti, presiunea presei a crescut din nou. Andreea a resimtit intr-un fel aparte acest lucru. Un gust amar se citeste pe chipul ei in timp ce povesteste. "Am fost sunata la cele mai imposibile ore. Ce mai stiu de Sorin? Daca ma mai marit cu el? Daca am mai vorbit cu el? Daca ii pregatesc ceva special... Tot felul de intrebari la care zau ca nu stii cum sa raspunzi, pentru ca nici nu stii cum va fi cand va ajunge acasa. Cred ca Sorin nu va avea nevoie de astfel de momente. Nu acum."

    ×
    Subiecte în articol: sorin observator