x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directoare în conflict de interese la Ministerul Transporturilor

Directoare în conflict de interese la Ministerul Transporturilor

de Diana Scarlat    |    28 Apr 2015   •   14:50
Directoare în conflict de interese la Ministerul Transporturilor

Lizeta Volcinschi, director în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, este acuzată de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă.

Directoarea din Ministerul Transporturilor a semnat şi a aprobat autorizaţii de funcţionare a unor puncte de lucru aparţinând S.C. Casadi S.R.L., în perioada exercitării funcţiei publice de conducere în minister, deşi deţinea, simultan, calitatea de examinator în cadrul respectivei societăţi comerciale, de la care a obţinut venituri în cuantum net de 32.752,00 lei. Volcinschi era implicată şi în procesul de autorizare a firmei, pentru care a semnat mai multe solicitări pentru definitivarea dosarului de autorizare.

Conform Agenţiei Naţionale de Integritate, directoarea a încălcat astfel dispoziţiile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora funcţionarul public este în conflict de interese dacă interesele sale patrimoniale pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.
 

×
Subiecte în articol: Lizeta Volcinschi