x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești, demis în urma unui scandal de agresiune sexuală

Directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești, demis în urma unui scandal de agresiune sexuală

28 Oct 2019   •   15:51
Directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești, demis în urma unui scandal de agresiune sexuală
Sursa foto: csmploiesti.ro

Directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploieşti, Cristian Nica, a fost demis din funcţie de către primarul Adrian Florin Dobre, fiindu-i imputate, printre altele, managementul defectuos şi neluarea măsurilor necesare în urma scandalului de agresiune sexuală în care ar fi fost implicat asistentul medical al clubului, se arată într-un comunicat de presă, remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, primarul municipiului Ploieşti a dispus înfiinţarea unei Comisii de cercetare a directorului Club Sportiv Municipal (CSM) Ploieşti şi apoi a hotărât încetarea contractului de muncă a acestuia în urma "scandalurilor publice repetate de la nivelul conducerii instituţiei respective".

În comunicat se mai arată că CSM Ploieşti este o instituţie care a beneficiat de "sume consistente din bugetul municipal direcţionate de majoritatea PSD - ALDE din Consiliul Local", bugetul anual al instituţiei votat la începutul anului fiind de 13.000.000 lei.

"CSM Ploieşti este o organizaţie prost manageriată, în care conducerea numită politic cu sprijinul majorităţii PSD - ALDE din Consiliul Local toacă sume colosale de bani fără rezultate manageriale deosebite. Dincolo de asta, este o chestiune de legalitate şi de normalitate. În ultimele două luni au fost două scandaluri majore care au zguduit CSM-ul. Când l-am întrebat pe domnul Nica despre toate aceste nereguli majore a intrat imediat în concediu (...) Cu părere de rău şi cu mare responsabilitate, afirm că CSM riscă să devină un sat de vacanţă unde îşi trimit PSD-iştii toţi sinecuriştii lipsiţi de merite profesionale. Acest modus operandi nu se petrece doar la CSM Ploieşti, ci şi în alte instituţii controlate de Consiliul Local", a afirmat primarul municipiului Ploieşti, Adrian Florin Dobre, citat în comunicat.

Legat de scandalul de la sfârşitul lunii septembrie, când o fetiţă de 13 ani legitimată la echipa de handbal a CSM Ploieşti a acuzat faptul că ar fi fost agresată sexual şi ameninţată de asistentul medical al clubului, primarul Adrian Florin Dobre a opinat că Nica ar fi trebuit să demisioneze.

"Nica ar fi trebuit să plece singur când s-a aflat că există suspiciuni de orice agresiune la CSM. La fel cum ar fi trebuit să-l suspende imediat pe asistentul medical cu pricina. El a preferat, însă, susţinerea viceprimarului Cristian Ganea. Demiterea directorului este un act de normalitate, în actuala situaţie", a concluzionat primarul Ploieştiului.

În urma acuzaţiilor apărute în presă, potrivit cărora asistentul medical ar fi avut un comportament indecent, poliţiştii prahoveni s-au autosesizat şi au deschis dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.

AGERPRES

×