x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directorul Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, acuză Ministerul Culturii de abuz după ce a luat nota 6 la evaluare

Directorul Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, acuză Ministerul Culturii de abuz după ce a luat nota 6 la evaluare

12 Apr 2019   •   14:08
Directorul Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, acuză Ministerul Culturii de abuz după ce a luat nota 6 la evaluare

Directorul general al Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, califică drept un "abuz şi o nedreptate" evaluarea anuală realizată de comisia Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), în timp ce secretarul de stat în MCIN Mădălin Voicu apreciază că "ministerul nu poate fi bănuit că a făcut vreo nedreptate sau vreo neregulă".
În acelaşi timp, peste 100 de intelectuali au solicitat ministrului Culturii, Valer-Daniel Breaz, să dispună continuarea proiectelor actualului manager al Filarmonicii "George Enescu", până la încheierea legală a mandatului actual.
"Am lut 6,48. Consider un abuz şi o nedreptate pentru că 2018, an analizat, dacă se uită oricine pe site-ul nostru şi are bunăvoinţă, ca şi pe semnăturile care au semnat acel apel, îşi dau seama că nu e numai opinia mea, ci şi acestor calificaţi în muzica simfonică. Ei au apreciat la superlativ anul 2018. După părerea mea, numele care au fost anul trecut în stagiune, conferinţele care au avut loc, cu nume absolut remarcabile, ca şi programul 2018 al Filarmonicii - de departe cel mai bun din toată ţara, după unii aproape la nivelul Festivalului Enescu", a declarat Andrei Dimitriu pentru AGERPRES.
El a precizat că a depus contestaţie la decizia comisiei MCIN, invocând faptul că doi dintre evaluatori nu au legătură cu domeniul muzical.
"Doi dintre cei trei, deşi legea interzice formula aceasta, nu au legătură cu domeniul, profesional vorbind, nu au legătură cu domeniul analizat. Contestaţia argumentează solicitarea şi contestarea notei de această nerespectare a unui articol al legii care creează această condiţie de evaluare anuală", a mai spus managerul Filarmonicii Enescu.
La rândul său, secretarul de stat în MCIN Mădălin Voicu apreciază că "ministerul nu poate fi bănuit că a făcut vreo nedreptate sau vreo neregulă".
"Am văzut contestaţia, mi-am făcut o imagine despre ce se întâmplă. Mici ambiţii pe care unii le înţeleg, alţii nu. În principiu, Ministerul nu poate fi bănuit că a făcut vreo nedreptate sau vreo neregulă, pentru că o comisie abilitată şi pusă să analizeze nişte lucruri nu cred că poate fi pusă la îndoială buna lor credinţă. Mai ales că Filarmonica este în subordinea mea directă, în portofoliul meu şi n-aş putea să fac vreodată vreo greşeală devenind subiectiv sau tendenţios, pentru că mă interesează foarte mult această instituţie unde eu am crescut de la patru ani", a declarat Mădălin Voicu, pentru AGERPRES.
El consideră că semnatarii scrisorii de susţinere a managerului Filarmonicii Enescu au fost întrebaţi "pur şi simplu dacă le place Andrei Dimitriu".
"Eu nu cred că lucrurile pe care dumnealor le specifică acolo au legătură cu acceptul celor care au semnat, care au fost întrebaţi pur şi simplu: 'Aveţi o părere bună sau o părere rea despre Andrei Dimitriu?' (...) N-are nici o legătură cu ceea ce înseamnă prestaţie de director general sau manager într-o instituţie cum e Filarmonica George Enescu", a mai spus secretarul de stat.
Nume de prestigiu ale culturii române - academicieni, muzicieni, scriitori, critici literari, istorici, regizori, actori, gazetari, editori, medici - se declară "dezamăgiţi şi indignaţi" de evaluarea anuală a manageriatului directorului general al Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, şi solicită ministrului Culturii, Valer-Daniel Breaz, să dispună continuarea proiectelor, până la încheierea legală a mandatului actual.
"Am aflat cu uimire că la evaluarea anuală a activităţii manageriale a directorului general al Filarmonicii "George Enescu", domnul Andrei Dimitriu, comisia întrunită la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a acordat un punctaj insuficient continuării actualului proiect managerial. Aprecierea a vizat rezultatele înregistrate în anul 2018. În mod paradoxal, în acest an jubiliar, în care s-au aniversat atât Centenarul Marii Uniri, cât şi împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii, precum şi 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, s-au înregistrat cele mai numeroase şi importante evenimente muzicale şi culturale din ultimii ani, organizate de această instituţie, sub mandatul managerului Andrei Dimitriu: seria Concertele Centenarului, care a beneficiat de prezenţa unor nume sonore ale vieţii muzicale internaţionale; Concertele jubiliare România 100 şi Filarmonica 150, evenimente cu o vizibilitate şi o ţinută excepţionale", se menţionează în scrisoarea de susţinere a managementului directorului Filarmonicii "George Enescu".
Semnatarii susţin că "în toate aceste situaţii, managementul domnului Andrei Dimitriu s-a remarcat prin criterii de excelenţă şi continuitate a actului cultural, merite de netăgăduit şi calităţi rare în peisajul public de la noi".
"Prin întreaga sa prestaţie, directorul general al Filarmonicii a demonstrat o înaltă ţinută morală, demnitate, susţinerea necondiţionată şi activă a valorilor europene, toate puse în slujba respectării şi menţinerii statutului primei şi celei mai vechi instituţii muzicale din România. Este de neînţeles cum se poate evalua negativ un an managerial de o asemenea anvergură şi consistenţă. Ne exprimăm dezamăgirea şi indignarea faţă de această situaţie, care denotă o judecată ce nu are nimic de-a face cu criteriile profesionale. Noi, semnatarii acestei scrisori, ne declarăm solidari cu valorile promovate şi apărate de domnul Andrei Dimitriu, prin activitatea sa managerială în fruntea Filarmonicii "George Enescu" şi considerăm oportună continuarea proiectelor, până la încheierea legală a mandatului actual", se mai arată în scrisoarea transmisă ministrului Culturii.
Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, unul dintre semnatarii scrisorii, a declarat că îl susţine "fără rezerve" pe Andrei Dimitriu.
"Vreau neapărat să vă spun că domnul Andrei Dimitriu e un om extraordinar. A făcut foarte multe lucruri pozitive la Ateneul Român şi ar fi un foarte mare păcat să se renunţe la domnia sa. A liniştit lucrurile acolo. Au fost înainte diverse frământări... De când e domnul Andrei la conducere n-am mai auzit să mai fie asemenea acţiuni. Iar programele de la Ateneu sunt foarte bune şi le urmărim cu multă atenţie. Îl susţin fără rezerve", a declarat Aurel Vainer pentru AGERPRES.
Documentul este semnat, printre alţii de: Norman Manea - scriitor; Mariana Nicolesco - soprană; Dan Dediu - compozitor; Ilarion Ionescu - Galaţi - dirijor; Christian Badea - dirijor şi consilier artistic al Filarmonicii "George Enescu"; Iosif Ion Prunner - dirijorul Corului Filarmonicii "George Enescu"; Răzvan Theodorescu - academician; Ana Blandiana - scriitor; Mircea Dumitru - rectorul Universităţii din Bucureşti; Nicolae Manolescu - academician şi director "Romania literară"; Andrei Pleşu - scriitor şi filosof, fondatorul Colegiului Noua Europă; Stere Gulea - regizor; Mircea Cărtărescu - scriitor; George Banu - critic de artă; Andrei Şerban - regizor de teatru; Victor Rebengiuc - actor; Gabriel Liiceanu - filosof şi directorul Editurii Humanitas; Horia-Roman-Patapievici - scriitor şi filosof; Sorin Alexandrescu - profesor emerit la Universitatea Amsterdam, profesor la Universitatea Bucureşti; Stelian Tănase - scriitor; Aurel Vainer - preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

AGERPRES

×