Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme au dispus începerea urmăririi penale faţă de Bogdan Marinescu, directorul Maternităţii Giuleşti. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.
Potrivit comunicatului de presă emis de Parchetul instanţei supreme, din probele administrate până în prezent "a rezultat faptul că învinuitul, manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie «Prof. Dr. Panait Sârbu», nu a efectuat demersuri pentru înfiinţarea în cadrul unităţii spitaliceşti a Serviciului Intern de Prevenire şi Protecţie (conform prevederilor Legii 319/2006)". Acest serviciu ar fi trebuit să aibă în competenţă inclusiv analizarea alegerii, cumpărării, întreţinerii şi utilizării echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală şi care ar fi putut identifica pericolele şi riscurile de natură electrică, aspect care a avut un rol favorizant în producerea incendiului din 16 august 2010, se mai arată în comunicatul procurorilor. Conform experţilor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă, incendiul izbucnit în Secţia ATI pentru nou-născuţi s-a produs ca urmare a supraîncălzirii ştecherului ce alimenta aparatul de aer condiţionat, cauza fiind deci una de natură electrică.