Anul scolar 2012 - 2013 aduce doua noutati importante, respectiv clasa pregatitoare si Bacalaureatul profesional, dar si proiecte derulate de Ministerul Educatiei in parteneriat cu firme internationale, care vor transforma invatamantul preuniversitar intr-unul de nivel european.
5,6 tone de piese Lego pentru proiectul "Orasul meu"
Unul dintre proiectele demarate chiar in prima zi de scoala a transformat festivitatea de la scoala nr. 11, din Bucuresti, intr-un imens loc de joaca, unde elevii au asamblat jucarii LEGO, compania deruland un proiect in parteneriat cu Ministerul Educatiei.
Odata cu lansarea oficiala pe piata din Romania, compania sustine programul educational "Orasul meu', iar prima actiune a acestui program a avut loc luni, 17 septembrie, constand in donarea unui camion de piese, de 5,6 tone, cu elemente de constructie in valoare de 250.000 de euro, catre 150 de scoli atat din mediul urban, cat si din mediul rural.
Elevii vor simula construirea si dezvoltarea unui oras, luand in calcul impactul deciziilor lor asupra locuitorilor, antreprenorilor si mediului. Cei mai mici elevi vor fi obisnuiti astfel cu educatia antreprenoriala, stimulandu-li-se, in acelasi timp, creativitatea, initiativa si spiritul de echipa.
"Credem ca procesul de invatare este mai eficient pentru copii atunci cand acestia sunt implicati activ in constructia unui lucru care are o semnificatie personala pentru ei. Acesta este principiul ce sta la baza filozofiei sistemului de invatare LEGO: dobandirea abilitatii de a gasi solutii noi si diferite unor probleme tot mai complexe. Din acest motiv ne straduim sa inspiram copiii pentru ca acestia sa creasca in spiritul creativitatii si al gandirii inovative', a declarat Jørgen Vig Knudstorp, CEO LEGO Group, prezent in Romania, la evenimentul de lansare a proiectului. Acest proram reprezinta un prim pas al unui angajament sustenabil prin care LEGO Group isi propune sa sustina educatia in tara noastra.
Cum inveti matematica la televizor
Un alt proiect derulat in parteneriat cu Ministerul Educatiei, de la inceputul noului an scolar este Scoala Discovery, care aduce peste 20 de noi programe educative, ce vor fi difuzate in fiecare zi, de la ora 15.00, pe Discovery Channel, si in reluare, sambata si duminica, de la ora 08.00.
Programele vor aborda diverse subiecte din matematica, fizica, chimie, biologie si alte stiinte, precum geologie sau genetica. In plus, in urma feedback-ului primit de la profesorii romani, o parte dintre programe vor putea fi vizionate online sau descarcate de pe site-ul scoala.discovery.ro.
Carti adunate in parcul de distractii
Tot un program destinat elevilor, derulat de un intreprinzator privat, este colectarea de carti pentru copiii internati in centrele de plasament din Capitala. Seria donatiilor a inceput luni, la Terra Park, in Bucuresti. In perioada 17 - 30 septembrie, toti cei care vor sa-i ajute pe copiii din centrele de plasament sunt asteptati aici, sa doneze o carte care nu le mai foloseste, pentru un copil dintr-un centru de plasament din Bucuresti. Ca recompensa, donatorii vor primi puncte din partea parcului de distractii.
"Fiecare copil are dreptul sa rada, sa se simta bine, la fel cum are dreptul la educatie. Prin aceasta campanie ne dorim sa imbinam, intr-un mod cat mai placut distractia cu educatia, dar si sa atragem atentia asupra unui vechi proverb: Ai carte, ai parte!', explica Nicole Toma, director de marketing al parcului. La finalul campaniei, cartile vor fi impartite de Asociatia "Zambet si Suflet' in centrele de plasament din Bucuresti.
Pe toata perioada campaniei, la Terra Park sunt asteptati copiii din centrele de plasament din sectorul 6, pentru a petrece cateva ore de distractie maxima, iar cei care au rezultate bune la invatatura vor avea parte de multe alte surprize, anunta reprezentantii parcului.