x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Diva Universal înlocuieşte Hallmark Channel

Diva Universal înlocuieşte Hallmark Channel

de Adrian Vaduva    |    22 Sep 2010   •   00:00
Diva Universal înlocuieşte Hallmark Channel

Hallmark Channel se rebranduieşte şi devine Diva Universal, a anunţat ieri Laxmi Hariharan, Marketing Director Europa Centrală şi de Est la Universal Networks International (UNI). Mişcarea face parte din strategia UNI de a-şi armoniza canalele de televiziune sub cinci branduri esenţiale, livrând un conţinut proaspăt şi original pentru audienţele locale din întreaga lume. "Toate programele mari de pe Hallmark continuă pe Diva Universal, dar avem şi conţinut nou, exclusiv, drame, multe premiere. Este o evoluţie a brandului", a explicat Laxmi Hariharan, precizând că Diva Universal va difuza un conţinut adaptat pieţei locale. Potrivit acesteia, schimbarea denumirii din Hallmark Channel în Diva Universal este şi o încercare de a atrage publicul tânăr, programele fiind orientate în această direcţie.

Noul post se va lansa duminică, 3 octombrie, cu premiera producţiilior "Blonda de la drept" 1 şi 2, cu Reese Witherspoon, urmată de premiera primelor două episoade din "Ofiţeri începători" ("Rookie Blue"), noul serial american şi conţinut original exclusiv UNI, cu Missy Peregrym şi Gregory Smith.

De asemenea, televiziunea va mai transmite premiera serialelor "Soţii de militari" ("Army Wives") şi "Casnicele din Orange County" ("The Real Housewives of Orange County"). Însă şi programele bine cotate de pe Hallmark Channel vor continua să ruleze pe Diva Universal cu premiera noului sezon din "Mediumul", cu Patricia Arguette, "Lege şi ordine: Intenţii criminale", cu Jeff Goldblum, precum şi "Crimele din Midsomer", "Fiicele lui McLeod" sau "În mintea Ericăi".

×
Subiecte în articol: mass-media