Procurorii DNA au cerut astăzi, la Judecatoria sectorului 1 din București, pedeapsa cu închisoarea pentru o perioadă de 9 ani pe numele lui Dan Diaconescu. Procurorii anchetează posibile fapte de şantaj asupra fostului primar al localităţii Zărani, Ion Moţ şi au omului de afaceri, Petre Ţîrdea.
De asemenea, procurorul a mai cerut pentru Doru Pârv o pedeapsă de 8 ani de închisoare și pentru Mituș Gheza o pedeapsă 7 ani de închisoare pentru șantajarea mai multor persoane prin intermediul unor emisiuni de televiziune realizate de OTV.
În luna iulie 2013, Ion Moţ, primarul Zărandului-Arad, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru mită şi spălare de bani.
Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada aprilie -iulie 2013 Ion Moţ, în calitate de primar al comunei Zărand, jud. Arad şi preşedinte al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Zărand, a acceptat promisiunea de a primi 40.000 euro, de la un denunţător, cu titlu de mită.
Petre Ţîrdea a murit în această toamnă.
În 2010, procurorii anticorupţie l-au audiat pe omul de afaceri Petru Paul Ţârdea, care în 2005 l-a denunţat pe Dan Diaconescu în legătură cu fapte similare celor pentru care s-a început urmărirea penală faţă de cei doi realizatori TV în cazul primarului comunei Zărani, Ion Moţ, respectiv şantaj.
Dian Diaconescu spune că este nevinovat.