Direcţia Naţională Anticorupţie va avea competenţe, începând de miercuri, pentru cercetarea infracţiunilor vamale şi de evaziune doar cu daune mai mari decât echivalentul în lei a un milion euro, ordonanţa de urgenţă care modifică competenţa DNA fiind deja aprobată de Guvern şi publicată în Monitor.
Ordonanţa de urgenţă a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial şi intră astfel în vigoare din aceeaşi zi.
Actul normativ stabileşte că DNA este competentă să efectueze urmărea penală, în cazul infracţiunilor prevăzute la articolele 246, 247 şi 248 din Codul penal, dacă s-a constatat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro. "Cauzele înregistrate la DNA anterior intrării în vigoare a ordonanţei se soluţionează de către această structură specializată", se arată în actul normativ.
Săptămâna trecută, surse guvernamentale au declarat pentru Mediafax, că Guvernul a discutat eliminarea din competenţa DNA a cerectării infracţiunilor vamale şi de evaziune fiscală cu daune sub un milion euro echivalent în lei, anchetarea acestor cazuri urmând să treacă în atribuţia parchetelor.