Cinci unităţi hoteliere din România ar putea primi în acesta an certificarea europeană pentru turism balnear,spune Rodica Pencea, secretar general al Asociaţiei Patronatelor din Turismul Balnear (OPTBR), cu ocazia Târgului Internaţional de Turism de la Berlin.
Oficialul a precizat că, în prezent, doar Hotelul Internaţional din Băile Felix are certificatul ESPA pentru complexele balneare, mai multe unităţi din ţară desfăşurând astfel de activităţi pe baza unei certificări specifice ISO 9001."Cinci unităţi hoteliere ar putea fi certificate cu standardul ESPA, al Asociaţiei Europene a Staţiunilor Balneare. Hotelurile sunt situate la Ocna Sibiului, Geoagiu Băi, Vatra Dornei, Saturn şi Felix", a spus reprezentantul OPTBR, citat de Agerpres.
Turismul balnear din România aduce circa 15 la sută din cei aproximativ 530.000 de turişti germani care vizitează în fiecare an România. "În general, circa 15 la sută din turiştii străini care vizitează România sunt interesaţi de turismul balnear, dar trebuie să avem în vedere că şi la ora actuală, în pofida creşterii numărului de hoteluri care oferă astfel de servicii, investiţiile în astfel de facilităţi sunt de trei ori mai scumpe decât alte investiţii în turism. România are însă şansa unor preţuri extrem de competitive pe turismul balnear şi de wellness comparativ cu alte state din Europa", a spus Rodica Pencea.
La începutul acestui an, ministrul Turismului, Elena Udrea, afirma că turismul balnear este o prioritate a Ministerului Turismului pentru perioada următoare şi ar putea fi promovat în străinătate sub denumirea de "turism de wellness" (de întreţinere - n.r.), astfel încât să nu fie atraşi numai pensionarii. Ministrul Turismului a arătat, la vremea respectivă, că "pornind de la resursele naturale pe care le are România, o treime din izvoarele minerale din Europa şi o infrastructură de turism specifică, există premise care pot transforma ţara într-una din primele destinaţii la nivel european pe turism balnear. Există şi o recomandare a CE pentru turismul de sănătate, ceea ce ajută la prioritizarea turismului balnear".
Citește pe Antena3.ro