Medicii sunt chemaţi în judecată pentru a înapoia banii primiţi pentru orele suplimentare sau chirie. Deşi Legea 95/2006, privind reforma în Sănătate, prevede clar posibilităţi de plată pentru personalul medical, Curtea de Conturi obligă spitalele să ceară banii înapoi.
Cadrele medicale au obţinut, încă din toamna anului trecut, amnistia fiscală pentru plăţile suplimentare considerate ilegale de Curtea de Conturi, însă procesul deschis în instanţă pentru returnarea banilor este încă pe rol. Nu este singura aberaţie din instanţele ocupate de cauze deja rezolvate. O altă serie de procese este cerută acum de Curtea de Conturi, pentru medicii care au primit bani de chirie de la spitale. 14 medici ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slobozia trebuie să dea înapoi banii de chirie pe ultimii trei ani. “Avem o hotărâre judecătorească de la o instanţă din Timişoara. Un medic a câştigat procesul pe aceeaşi cauză, acum câteva zile. Motivarea celor de la Curtea de Conturi e în Legea 500/2002, a Finanţelor, pe care o invocă de fiecare dată. Curtea ne-a trimis o adresă pentru a merge în continuare cu procesul, deoarece nepunerea în aplicare a deciziei reprezintă infracţiune. S-ar putea ca fiecare instanţă să decidă altceva, în baza Legii 95, şi să anuleze decizia Curţii de Conturi”, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, Vasile Zamfir, juristul spitalului de la Slobozia. Şi banii încasaţi de medici şi asistente prin contractate de prestări servicii sunt consideraţi plăţi ilegale. “Articoul 196 din Legea Sănătăţii permite plata orelor suplimentare şi contractarea în cazul în care spitalul are nevoie de personal, pe posturi vacante, bugetate de spital, până la deblocarea posturilor”, mai spune juristul.
Procesele contiuă în instanțe, la cererea Curții de Conturi, chiar și pentru cauzele rezolvate deja prin legi speciale.
Cadrele medicale sunt căutate de spitalele din toată țara, apoi târâte în instanță, pentru a returna încurajările financiare.