x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi medici timişoreni vor monta un plămân artificial unui rănit în incendiul de la clubul Colectiv

Doi medici timişoreni vor monta un plămân artificial unui rănit în incendiul de la clubul Colectiv

05 Noi 2015   •   13:41
Doi medici timişoreni vor monta un plămân artificial unui rănit în incendiul de la clubul Colectiv

Doi medici de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean Timişoara vor monta un plămân artificial unui pacient aflat în stare critică, victimă a incendiului din clubul Colectiv, internat la Spitalul 'Dr. Bagdasar-Arseni' din Bucureşti.

'Sunt doi medici de la ATI, dr. Marius Păpurică şi Claudiu Neamţu, care au plecat deja la Bucureşti, iar vineri mai pleacă încă cinci medici de ATI, care vor rămâne acolo să desfăşoare activitate medicală, inclusiv serviciu de gardă.

Cei doi colegi care au plecat sunt specialişti în plămânul artificial; Timişoara a fost primul centru care a primit şi a utilizat plămânul artificial şi ei s-au dus, în prima fază, să instaleze un plămân artificial la un pacient aflat în stare critică. Ceilalţi vor rămâne acolo să asigure activitatea medicală', a declarat joi, pentru AGERPRES, prof. dr Marius Craina, manager general al Spitalului Judeţean Timişoara.

Potrivit lui Craina, dispozitivul numit 'plămân artificial' este al spitalului din Bucureşti, dar medicii timişoreni 'au cea mai mare experienţă în montarea plămânului artificial'.

'Noi am avut deja peste 50 de cazuri, deci suntem unitatea de ATI cu cea mai mare experienţă din România, motiv pentru care au plecat la Bucureşti să-i ajute', a explicat Marius Craina.

Plămânul artificial a costat 2.000 de euro şi a fost utilizat pentru prima dată la ATI Timişoara, în 2013, pentru un pacient cu insuficienţă respiratorie acuta severă, la care ventilaţia artificială nu mai reuşea să asigure oxigenarea adecvată şi eliminarea dioxidului de carbon. Prin noua tehnică, sângele pacientului este trecut printr-un dispozitiv care asigură eliminarea dioxidului de carbon în exces şi oxigenarea sângelui.

Dispozitivul este numit şi 'plămân artificial', întrucât structura sa este asemănătoare cu cea a alveolelor pulmonare, suplinind funcţia plămânului atunci când aceasta este compromisă.

Noua tehnică poate fi salvatoare pentru că oferă timpul necesar vindecării plămânilor şi reluării unei respiraţii normale.

De serviciile lui a beneficiat şi un pacient cu gripă porcină, care a fost salvat.

×
Subiecte în articol: incendiu club cilectiv raniti victime