x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi migranţi au murit înecaţi şi patru sunt daţi dispăruţi în Dunăre

Doi migranţi au murit înecaţi şi patru sunt daţi dispăruţi în Dunăre

13 Sep 2016   •   12:15
Doi migranţi au murit înecaţi şi patru sunt daţi dispăruţi în Dunăre

 Doi migranţi au murit înecaţi şi patru sunt în continuare daţi dispăruţi după un naufragiu petrecut pe 8 septembrie pe Dunăre, în apele teritoriale bulgare, a anunţat marţi poliţia de frontieră de la Ruse, transmite AFP.


Migranţii, veniţi din Turcia, au ales să traverseze Dunărea între Bulgaria şi România pentru a evita Serbia, unde controalele la frontiere au fost întărite în această vară.

'Patru migranţi care se declară cetăţeni irakieni au reuşit să ajungă pe insula Dobrina (nord-est) joi, înainte de miezul nopţii, după naufragiul uneia din cele două bărci' care îi transportau, a declarat Dimităr Ciorbadjiev, şeful poliţiei de frontieră, pentru posturile de televiziune BNT şi Nova.

Duminică, trupul unui băiat de 5 ani şi cel al unui tânăr au fost găsite la o distanţă de circa 20 km în aval, în apele Dunării. Conform şefului poliţiei din Ruse, marţi continuă operaţiunea de căutare a corpurilor altor victime - două fete, un băiat şi un bărbat.

În pofida gardului ridicat pe o lungime de 100 km la frontiera cu Turcia, Bulgaria a înregistrat în 2016 trecerea a peste 9.000 de migranţi ilegali, dintre care 50% afgani, 38% irakieni şi 12% sirieni, conform agenţiei naţionale pentru refugiaţi.

Sursa: AGERPRES

×