x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu in literatura romaneasca! A MURIT scriitoarea Elisabeta Lăsconi

Doliu in literatura romaneasca! A MURIT scriitoarea Elisabeta Lăsconi

29 Feb 2016   •   10:00
Doliu in literatura romaneasca! A MURIT scriitoarea Elisabeta Lăsconi
Sursa foto: nelsonpeng/Getty Images/iStockphoto

Scriitoarea Elisabeta Lăsconi, pe numele ei real Elisabeta Roșca, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 59 de ani.

Anunțul a fost făcut de Denisa Comănescu, directorul general al Humanitas Fiction, duminică seară, pe Facebook.

„A trecut în neființă prietena mea Elisabeta. Cunoscută sub semnătura de Elisabeta Lăsconi ca autoare de eseuri, cronici și articole de critică literară, sub numele de Elisabeta Roșca ca emerită profesoară de literatura română la Colegiul Goethe din București și drept Elisabeta Lăsconi Roșca pe copertele unor manuale de limba și literatura română pentru colegiu. Luna trecută i-a apărut a treia carte la Editura Meronia, o culegere de 40 de eseuri comparatiste cum nu a făcut nimeni până la ea, “Cărți pereche în literatura română și universală”. A trăit în literatură și pentru literatură: cu efervescență, cu pasiune nesfârșită. A fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut și de care m-a legat o lungă și profundă prietenie. Cu o rară decență a luptat cu boala cea necruțătoare până în ultimele clipe. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe Elisabeta!”, a scris Denisa Comănescu, pe rețeaua de socializare.

Trupul Elisabetei Lăsconi va fi depus luni, 29 februarie, după ora 13, la Biserica Precupetii Noi din strada Ernest Broșteanu. Slujba de înmormântare va avea loc marți, la ora 12, la Biserica Precupetii Noi, iar înmormântarea va fi marți, la ora 13.30, în incinta cimitirului Bisericii Evanghelice Lutherane, Șoseaua Giurgiului, nr. 4, Sector 4, a mai scris Denisa Comănescu. 

 
Dragi prietene și prieteni FB,A trecut în neființă prietena mea Elisabeta. Cunoscută sub semnătura de Elisabeta Lă...

Posted by Denisa Comanescu on 28 Februarie 2016

×
Subiecte în articol: Elisabeta Lăsconi