Doliu în literatura românească. Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit

Scriitoarea Ileana Vulpescu (88 ani) a murit. Anunțul a fost făcut de scriitorul Radu F. Alexandru.

”LA DESPĂRȚIREA DE O MARE SCRIITOARE... A plecat dintre noi ilustra romancieră (”persoană care scrie romane”) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului național. România!...”

Radu Herjeu a transmis la rândul lui condoleanțe după moartea scriitoarei Ileana Vulpescu.

”S-a mai stins un reper al adolescenței mele. Fiecare întâlnire cu cărțile ei, încă din liceu, de la Arta Conversației (care făcea parte din treimea volumelor care circulau din mână-n mână, ca lecturi obligatorii neoficiale, alături de Cel mai iubit dintre pământeni și Viața pe un peron), era un prilej de bucurie și rezonanță cu personajele sale atât de vii și, paradoxal, atât de triste și nostalgice. Modul în care acestea își depănau amintirile din epoca de început de secol 20 a suplinit un pic absența poveștilor de acest gen din propria-mi familie. Așa că nu am ratat niciun volum.Rămâne, alături de Octavian Paler și Adrian Păunescu, legată emoțional de perioada formării mele ca om, prin urmare face parte din mine cel de acum. Dar nimic nu s-a comparat cu întâlnirile reale, față în față, la emisiunile tv pe care le-am făcut cu domnia sa. Aici eram la lansarea volumului meu Printre rânduri, la care mi-a făcut onoarea să participe. Drum lin, Ileana Vulpescu!”, a fost mesajul transmis de Radu Herjeu. 

Citește și Ileana Vulpescu: La această vârstă, nu ştiu ce e viaţa

Renumita scriitoare Ileana Vulpescu s-a născut la 21 mai 1932, într-o familie de țărani din localitatea Bratovoești din județul Dolj.

Ileana Vulpescu a urmat la Craiova, Școala ''Regina Elisabeta'' (1939-1943) și Liceul ''Elena Cuza'' (1943-1946), continuat în particular din motive de sănătate, și la București cursurile Facultății de Filologie, secția limbă și literatură franceză, a Universității din București (1953-1958), potrivit ''Dicționarului general al literaturii române'' (2009).

Și-a început activitatea profesională ca documentaristă, apoi, ca cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Sectorul lexicografie și lexicologie (1959-1975), colaborând la redactarea lucrărilor ''Dicționarul limbii române'' și ''Dicționarul explicativ al limbii române''.

Și-a făcut debutul în revista ''Familia'', în 1966, cu povestirea ''Scrisoare către un necunoscut'', iar editorial, în 1963, cu o traducere din limba franceză a unui roman scris de Andre Wurmser.
Prima carte a sa, un volum de schițe, nuvele și scurte piese de teatru, intitulată ''Ș.a.m.d'' a fost lansată în 1969, fiind reluată și amplificată cu titlul ''Candidații la fericire'' (1983). Povestirile sunt dominate de pesimism, respectiv de moartea cuiva drag, ratarea unei vieți sau neîmplinirea. A urmat romanul ''Rămas bun'' (1975), în care scriitoarea evoca o familie din secolul al XIX-lea, care a fost premiat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1976).

Citește și Ileana Vulpescu, despre politică, statutul nostru în UE şi viitor: ”Regimuri vin, pleacă, țara rămâne”

A scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă și a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă și din cea contemporană românească. Colaborează la ''România literară'', ''Vatra'', ''Flacăra'', ''România Mare'' ș.a. În 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Romanul care a consacrat-o a fost ''Arta conversației'' (1980), care are ca subiect frământările sentimentale ale unei doctorițe, care a constituit și scenariul unui spectacol de mare succes, eroina principală a cărții fiind interpretată, pe scena Teatrului ''Giulești'', de actrița Dorina Lazăr, consemnează volumul ''Dicționarul scriitorilor români'' (2002).

Citește și Ileana Vulpescu: "Eu consider că omenirea e condusă de o ipocrizie fără margini şI fără leac”

În 1981 i-au fost decernate Premiile ''Ion Creangă'' al Academiei Române și ''Cântarea României'' pentru romanul ''Arta conversației'' (1980); în 1987 a primit Premiul ''Flacăra'' pentru ''Sărută pământul acesta'' (1987). În 1991, întreaga sa activitate literară i-a fost încununată cu premiul ''România Mare''.

A mai publicat: ''Proză'' (București, 1969); ''Rămas bun'' (roman, București, 1975); ''Antinevralgicul de la ora 5'' (piesă în două părți, în Vatra nr. 9, 10, 1979); ''Sărută pământul acesta'' (roman, București, 1987; o reconstituire bazată pe o vastă documentație arheologică, a lumii dacice în perioada cuceririi romane); ''Literatura elină'' (traducere din Jean Defradas, introducere antologie și note de A. Piatkowski, București, 1968); ''Amintirile unui negustor de tablouri'' (traducere din A. Vollard, București, 1969); ''Imagini frumoase'' (traducere din Simone de Beauvoir, București, 1973); ''Sfârșitul'' (traducere din Fr. Nourissier, prefață de R. Toma, București, 1974); ''Vineri sau limburile Pacificului'' (traducere din Michel Tournier, prefață de Micaela Slăvescu, București, 1978); ''Poezii și Poeme. Poesis et poemes'' (traducere din Geo Bogza, ed. Bilingvă română-franceză, prefață de Șt. Augustin Doinaș, București, 1979); ''Realismul Burghez la sfârșitul secolului al XIX-lea (1860-1914)'' (traducere din A. Celebonovic, prefață de D. Grigorescu, București, 1982); ''Rămas bun casei părintești'' (1990); ''În porthart'' (1998); ''Arta compromisului'' (2002); ''Viață, viață legată cu ață'' (2007); ''Pe apa sâmbetei'' (2009); ''Notă informativă bătută la mașină" (2011); ''Noi, doamna doctor, când o să murim ?'' (2012); ''Teatru francez'', în traducerea lui Romulus Vulpescu (2016); ''Preludiu'' (2017).

A mai scris fantezia dramatică pentru copii ''Grădina fermecată'', care a văzut lumina rampei la Teatrul de păpuși din Iași, în stagiunea 1980-1981. De asemenea, în 1983 a avut loc dramatizarea ''Artei conversației'', după romanul omonim, realizată în colaborare cu actorul George Bănică. Spectacolul s-a jucat la Teatrul Giulești din București, dar și pe scenele din Oradea, Craiova, Cluj-Napoca. În aceeași colaborare, a figurat și ''Singurătatea unei femei'' (Arta conversației II), reprezentată în 1990 de compania particulară Arlechin din Pitești.

Împreună cu soțul său poetul, traducătorul și publicistul Romulus Vulpescu (5 apr. 1933 — 18 sept. 2012), scriitoarea a publicat repovestirea romanelor ''Gargantua'' și ''Pantagruel'' de Francois Rabelais, iar singură ''Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (Tartarin din Tarascon, Tartarin în Alpi, Portul Tarascon)'' după Alphonse Daudet.

În 2015, scriitoarea Ileana Vulpescu a primit din partea Fundației Dignitas un premiu și Trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență — 2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita. Cu acest prilej, compozitorul Laurențiu Ganea a dedicat scriitoarei un recital de chitară clasică și tinerii actori Georgiana Asaftei și Andrei Iordache au oferit o lectură interesantă a unui fragment din celebrul roman "Arta conversației".
În același an, la 5 iunie, a primit titlul de Cetățean de onoare al Craiovei, care i-a fost decernat de către Consiliul Local în cadrul unei ședințe solemne prilejuită de Zilele Orașului.
La 18 mai 2017, președintele Klaus Iohannis i-a conferit scriitoarei Ileana Vulpescu distincția Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler în semn de "înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuția remarcabilă avută la creșterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilități de a lua contact cu literatura universală".