x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în politica românească. Un lider PSD a murit

Doliu în politica românească. Un lider PSD a murit

23 Iul 2020   •   22:40
Doliu în politica românească. Un lider PSD a murit

Primarul comunei Liţa din Teleorman, Dorel Popescu, a murit. Liderul PSD a fost ales primar din 2004. Anunţul a fost făcut de preşedintele CJ Teleorman, Dan Cristescu, pe pagina de Facebook.

„Profund îndureraţi, am aflat vestea tragică a morții neaşteptate a bunului nostru coleg, prieten și om deosebit, primarul Comunei Lița, profesorul Dorel Popescu. O persoană minunată, un colaborator şi prieten desăvârşit, un edil foarte dăruit comunității, familiei și prietenilor. A fost iubit și respectat datorită activităţii sale neobosite și grijii sale pentru cetățenii din localitatea în care a ales să trăiască.

Acum, când sufletul său s-a îndreptat către Cer, lăsând în urmă un gol în sufletele colegilor, familiei și apropiaților, trăim un mare regret și o emoție copleșitoare ce apasă asupra tuturor celor ce am avut privilegiul să îl cunoaștem", a notat Cristescu.

 

 

Profund îndureraţi, am aflat vestea tragică a morții neaşteptate a bunului nostru coleg, prieten și om deosebit,...

Publicată de Cristescu Dan pe Joi, 23 iulie 2020

 

×