x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în teatrul românesc! Tamara Buciuceanu-Botez a murit

Doliu în teatrul românesc! Tamara Buciuceanu-Botez a murit

15 Oct 2019   •   17:54
Doliu în teatrul românesc! Tamara Buciuceanu-Botez a murit

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani.

Informaţia a fost confirmată de reprezentanţi ai Spitalului Elias.

"Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!", a transmis purtatorul de cuvant Dr. Silvius Negoiță.

Născută la Tighina, în Republica Moldova, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București și a jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei. A avut roluri în peste 25 de filme, iar unul din personajele emblematice care i-au marcat cariera este cel al profesoarei “Isoscel” din seria “Liceenii”. Este una dintre cele mai apreciate atrițe de teatru, film și televiziune din generația de aur.

"Această meserie atât de grea şi de spinoasă mi-a oferit cele mai mari satisfacţii. Cu mare bucurie şi chiar mândrie, pot să spun că nu am avut nici un eşec. Toate rolurile principale şi cele secundare şi episodice le-am jucat cu aceeaşi dăruire şi, de aceea probabil, succesul a fost deplin. Fiecare premieră a fost consemnată de criticii teatrali. Cariera mi-am construit-o cu multă dăruire, cu sinceritate, demnitate şi cinste, fără să fac nici un fel de compromis. Mi-am respectat regizorii, precum şi actriţele şi actorii cu care am fost parteneră. De asemenea, am iubit oamenii de scenă. Am iubit şi respectat pu-blicul, care m-a primit întotdeauna cu cea mai mare căldură. Poate cel mai minunat lucru pe care l-am trăit şi cu care mă mândresc este cariera. Îmi dau seama că nu am trăit degeaba! Mihai Dobre, un coleg deosebit, care din păcate nu mai este printre noi, mi-a scris un poem care mă reprezintă întrutotul: «Pornind, de mic copil, într-o lume de visare/ Mi-am creat un joc subtil de credinţă şi încântare/ Şi de-aş fi azi întrebată ce altceva aş vrea să fac/ Zic că-aş lua-o încă o dată şi încă o dată de la cap/ Şi când nu veţi mirosi flori de câmp pe scenă seara/ Poate vă veţi întreba atunci, unde-o fi plecat Tamara». (...) Am iubit dintotdeauna scena. Mama şi tatăl meu mi-au alimentat această dragoste pentru artă, pentru că au văzut că acesta era visul meu. Şi iată că s-a împlinit! Probabil că nu întâmplător îmi dau telefon oamenii şi prietenii adevăraţi. Nu pot să uit cu câtă dăruire m-a servit în toate apariţiile mele televizate doamna Ioana Bogdan. Viaţa nu-ţi aduce în faţă numai lucruri frumoase, îţi aduce şi suferinţă. Şi eu am suferit foarte mult. Am trecut prin lucruri grele, mi-am pierdut părinţii, soţul, fratele. Am citit într-un mare filozof că amintirea celor morţi stă numai în amintirea celor vii şi, de aceea, întotdeauna în momentele de aniversare, de orice natură ar fi ele, gândul mi-a fost la ai mei".

Jurnalul 10.08.2009

 

×