x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul Fritz s-a solidarizat cu acţiunea de protest a dascălilor

Primarul Fritz s-a solidarizat cu acţiunea de protest a dascălilor

de Redacția Jurnalul    |    30 Mai 2023   •   16:15
Primarul Fritz s-a solidarizat cu acţiunea de protest a dascălilor

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a declarat, marţi, la protestul cadrelor didactice aflate în grevă, că problema salarială poate fi rezolvată, întrucât România "este o ţară bogată, dacă vrea", că este nevoie de un "Guvern curajos", dar "avem un prim ministru care este beneficiar al unei pensii speciale".

Primarul Fritz, care este şi preşedintele filialei judeţene USR Timiş, şi-a declarat solidaritatea cu profesorii manifestanţi, pe care i-a felicitat pentru acţiunea lor.

"Înţeleg că mulţi părinţi şi copii suferă, dar cred că mesajul este corect. Felicit profesorii pentru unitatea de care dau dovadă. Este ridicol că Guvernul este surprins de grevă şi de revendicările profesorilor. Situaţia era predictibilă şi Guvernul trebuia să ia în serios inflaţia şi efectul inflaţiei asupra salariilor profesorilor. Se pot găsi bani, dacă Guvernul îşi asumă, în sfârşit, să taie pensiile speciale, să taie la nivel central toate aceste cumetrii şi sinecuri. România este o ţară bogată dacă vrea, dar trebuie să avem un Guvern curajos, care nu încearcă să scape de responsabilităţi. Desigur că e lipsă de curaj. Avem un prim ministru care este beneficiar al unei pensii speciale", a spus primarul Dominic Fritz.

Profesorii şi celelalte categorii de angajaţi din învăţământul timişean continuă protestele declanşate de mai bine de o săptămână.

Luni, ei au pichetat Prefectura Timiş şi li s-au alăturat atât sindicaliştii din mediul universitar, cât şi tineri de la Asociaţia Elevilor din judeţ.

Sute de persoane au ieşit în stradă pentru a cere salarii mai mari şi condiţii decente la catedră şi în şcoli.

Protestatarii au afirmat că, de foarte mulţi ani, Educaţia are un trend descendent din punct de vedere al alocării bugetare.

Marşul de marţi al angajaţilor din învăţământ a pornit la ora 12,00 din Piaţa Operei şi a trecut prin faţa Primăriei Municipiului Timişoara, unde primarul Dominic Fritz a coborât pentru câteva minute să stea de vorbă cu ei. 

×
Subiecte în articol: Dominic Fritz protest dascali