Dorin Olteanu: "Am în minte ţipetele bebeluşilor"

● Jurnalul Naţional: Domnule Olteanu, aţi fost coordonatorul mi­siunii de salvare de la Maternitatea "terorii". Ce aţi văzut când aţi ajuns la locul intervenţiei?
● Dorin Olteanu: Am ajuns acolo pe la ora 18:50. Foarte multă agitaţie. Lume panicată. Se începuse activitatea de salvare a bebeluşilor, concomitent cu acţiunea de localizare şi lichidare a incendiului. Multă agitaţie, mult fum, temperatura foarte ridicată în salonul de terapie intensivă. Toată lumea ţipa, mămicile erau disperate, strigau plângând: "Salvaţi-ne copiii! Salvaţi-ne copiii!". Pe scurt, era o atmosferă jalnică.

● Au murit patru nou-născuţi. A fost aşa un incendiu de proporţii?
● Incendiul nu a fost de proporţii, dar având în vedere ca erau 11 copii nou-născuţi prematur, era greu şi pentru un adult să reziste mai mult de două minute în fumul şi gazele toxice din salon. Plus de asta, tempe­ratura era foarte ridicată. Mai multe incubatoare practic s-au deformat. Pentru cei trei prematuri care erau scoşi din incubator, a fost cel mai greu. Ei au fost şi primii care au murit.

● Cât a durat pe ceas intervenţia?
● Intervenţia a fost de scurtă durată. La aproximativ 18:43 au ajuns primele forţe acolo. La 18:45 a început acţiunea de salvare a copiilor, iar la 19:03  incendiul era lichidat. Copiii erau salvaţi, duşi în alte saloane. Acţiunea în totalitate, inclusiv cu evacuarea, s-a încheiat la 23:30 de minute. Nu vă puteţi imagina ce înseamnă un copil născut prematur la un kilogram. E o mână de om. O mână de carne. Gândiţi-vă că oamenii noştri şi-au dat jos mănuşile să poată să-i simtă, să nu-i scape. Au căutat încet, era vizibilitate redusă, foarte mult fum, gaze toxice.

● Aţi spus că v-a marcat şi afectat deopotrivă acest caz...
● Da, m-a marcat foarte tare. A fost o tragedie. Suntem şi noi oameni. De fiecare dată ne gândim că acolo putea să fie copilul nostru. Să vezi mămicile cum plângeau la cinci, zece metri de bebeluşii lor, fără să poată face ceva.  Am în minte strigătele lor: "Ajuta-
ţi-ne, salvaţi-ne copiii!".

● La ce v-aţi gân­dit când aţi ajuns acasă?
● La ce te puteai gândi decât la faptul că aveai în faţă o imagine stranie!? Numai ţipete de copii, incubatoare deformate de temperatură, mămici ţi­pând. Am un coleg care de două zile nu a dormit.

● V-aţi mai confruntat cu un ase­menea caz?
● Cred că la nivelul României nu a mai existat o asemenea dramă, cu atât mai mult cu cât erau nişte nou-năs­cuţi prematur. Au mai fost in­cen­dii cu victime, dar asta e o tragedie.