x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doru Bădescu, preşedintele CNAS: "Orice asigurat poate solicita informaţii despre prestaţiile medicale raportate pe numele său"

Doru Bădescu, preşedintele CNAS: "Orice asigurat poate solicita informaţii despre prestaţiile medicale raportate pe numele său"

05 Noi 2012   •   17:24
Doru Bădescu, preşedintele CNAS: "Orice asigurat poate solicita informaţii despre prestaţiile medicale raportate pe numele său"
Sursa foto: Silviu Matei

Fiecare asigurat se poate informa la casa de asigurări de sănătate de care aparţine cu privire la consultaţiile de care a beneficiat într-o anumită perioadă şi, eventual, la tratamentele ce i-au fost prescrise, a anunţat preşedintele CNAS, Doru Bădescu.

Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a spus că a luat mai multe măsuri de înlăturare a neregulilor constatate la numirea sa în funcţie, una dintre aceste măsuri fiind "mediatizarea dreptului asiguratului de a se informa asupra prestaţiilor medicale raportate în sistemul informatic unic integrat pentru o perioadă dată".

"Orice asigurat poate merge la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţine şi, pe baza CNP, să solicite informaţii în legătură cu prestaţiile medicale raportate pe numele său. Prin această măsură, s-a pus în practică o prevedere legală, potrivit căreia asiguratul, în calitate de contribuabil şi de beneficiar, poate verifica prestaţiile cu care este înregistrat în baza de date a sistemului de asigurări de sănătate", a explicat Bădescu.

Totodată, CNAS a demarat mai multe acţiuni privind verificarea operativă a verdicităţii serviciilor raportate spre decontare de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive, înainte ca aceştia să-şi primească banii. Aceste verificări se fac lunar şi îi vizează pe toţi furnizorii, a precizat Bădescu.

Preşedintele CNAS a dispus şi verificarea, la nivel naţional, a modului de derulare a programului naţional de diabet zaharat, privind respectarea protocoalelor pentru acordarea tratamentului, dar şi a dreptului de prescriere a medicamentelor specifice.

×