Incredibil, dar cazul dispariţiei Mădălinei Motruna a beneficiat de cea mai înaltă atenţie din partea anchetatorilor numai pînă la un moment dat. Din luna februarie 2008, dosarul a fost plimbat pe la trei procurori, fiecare ocupîndu-se de caz circa o lună.
Incredibil, dar cazul dispariţiei Mădălinei Motruna a beneficiat de cea mai înaltă atenţie din partea anchetatorilor numai pînă la un moment dat. Din luna februarie 2008, dosarul a fost plimbat pe la trei procurori, fiecare ocupîndu-se de caz circa o lună.
Anchetatorii, sub îndrumarea procurorului Codruţa Apetroaie,
de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Braşov, au demarat cercetările la 29
octombrie 2007, a doua zi de la sesizarea dispariţiei, solicitînd inclusiv
interceptarea convorbirilor telefonice ale suspecţilor de către SIPA, SOI, iar
mai tîrziu SRI Braşov.
Astfel, Ionuţ George Nicolae a apărut ca un principal suspect, din cauza atît comportamentului dubios, cît şi a îndărătniciei cu care refuza audierea de către anchetatori, fiind adus inclusiv cu mascaţii în faţa procurorului. Între timp, serviciile de informaţii i-au surprins convorbirile telefonice, în care el afirma că nu este prost dacă ar omorî pe cineva să păstreze cadavrele la Braşov. Procurorului îi declarase chiar că, dacă cineva a omorît-o pe Mădălina, ar putea fi descoperit dacă nu plăteşte chiria apartamentului unde ar ţine cadavrul, ceea ce s-a şi întîmplat în realitate cu el.
TUPEU. Mai mult,
cei de la SRI au stabilit că suspectul avusese acces la calculatorul Mădălinei
de la domiciliul adolescentei, cu acordul părinţilor acesteia, şi ştersese
toate fişierele şi memoria computerului, pentru a nu se face legătura cu
persoana lui prin intermediul e-mail-urilor Mădălinei. Deţinînd apoi parola de
mail, trimitea e-mail-uri, în numele ei, părinţilor şi prietenilor fetei,
pentru a se acredita ideea că este fugită de acasă, dar în viaţă. Pînă la 15
februarie a.c. ancheta a avansat, conturîndu-se chiar posibilitatea reţinerii
lui George Ionuţ Nicolae, care mai avusese probleme cu justiţia în urmă cu
patru ani. Fusese ajutat atunci de tatăl său în cursul cercetărilor, un om cu
influenţă şi cu multe relaţii la Braşov. Tot ceea ce mai lipsea la dosar era
cadavrul Mădălinei, situaţie similară ca în cazul avocatei Elodia Ghinescu.
PASE. În acel
moment a intervenit rotaţia cadrelor, din cauza lipsei acute de personal cu
care se confruntă parchetele braşovene, în speţă succedarea repetată a
procurorilor braşoveni în acest dosar. Astfel, la jumătatea lui februarie 2008,
procurorul de caz Codruţa Apetroaie a fost avansat la Parchetul Tribunalului
Braşov, iar dosarul a fost preluat de procurorul Carmina Reit. Şefa interimară
a Parchetului Judecătoriei l-a ţinut pînă în luna mai, cînd s-a îmbolnăvit de
hepatită (n.r. – ulterior, ea s-a transferat la DIICOT Braşov). Dosarul a fost
preluat mai apoi de şefa parchetului local, procurorul Mihaela Ştef, care l-a ţinut
o lună şi l-a transferat apoi procurorului Mihaela Ceapă, care a intrat, după încă
o lună, în iunie, în concediu medical, din cauza problemelor de sănătate ale
copilului...
Mai mult, echipa de poliţişti care lucrase iniţial la cazul Motruna, Nicolae Balcu şi Dorel Calu, a fost şi ea schimbată la 15 februarie 2008. Din aceste considerente, dosarul unuia dintre cei mai periculoşi criminali din istoria Braşovului a stat la dospit pînă acum trei zile, cînd la Bacău au fost descoperite cadavrele celor două fete. Dosarul Mădălinei Motruna a fost preluat de Parchetul Tribunalului Bacău.