x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul Colectiv: DNA cere prefectului să comunice dacă a verificat hotărârile Primăriei 4 şi dispoziţiile primarului (surse)

Dosarul Colectiv: DNA cere prefectului să comunice dacă a verificat hotărârile Primăriei 4 şi dispoziţiile primarului (surse)

09 Noi 2015   •   17:27
Dosarul Colectiv: DNA cere prefectului să comunice dacă a verificat hotărârile Primăriei 4 şi dispoziţiile primarului (surse)

Procurorii DNA au cerut Prefecturii Capitalei, în cadrul anchetei cu privire la incendiul de la clubul Colectiv, să comunice dacă Hotărârea Consiliului Local al Primăriei Sector 4 nr.20 din 29.02.2012 şi dispoziţiile primarului au fost supuse controlului de legalitate al prefectului potrivit dispoziţiilor legale, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Solicitarea DNA a fost făcută în dosarul în care se cercetează comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual privind incendiul de la clubul Colectiv.

Potrivit surselor citate, DNA cere Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti să comunice dacă Hotărârea Consiliului Local al Primăriei Sector 4 nr.20 din 29.02.2012 a fost supusă controlului de către prefect, respectiv dacă dispoziţiile primarului sectorului 4 Bucureşti şi hotărârile Consiliului Local din 2012 au făcut obiectul controlului de legalitate al prefectului în considerarea dispoziţiilor art.19 lit. e Legea 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.

Potrivit dispoziţiilor legale din acest domeniu, primarul şi consiliul local sau judeţean sunt obligate să trimită toate dispoziţiile sau hotărârile adoptate prefectului, iar prefectul îşi exercită prerogativa de verificare a legalităţii actelor administrative.

×