x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Drapelasii nostri la NATO

Drapelasii nostri la NATO

07 Apr 2004   •   00:00
Drapelasii nostri la NATO

Subofiterii romani care au arborat drapelul national la sediul NATO au starnit admiratie, in timp ce un bulgar a lesinat, iar letonii au lasat steagul la jumatatea catargului. Sergent major Razvan Voicu, sergent Daniel Mihai, Regimentul 30 Garda si Protocol „Mihai Viteazul".

Din toata armata romana, lor le-a revenit onoarea - mai bine zis: si-au castigat-o - de a inalta drapelul Romaniei pe catarg, la sediul NATO din Bruxelles, pe 2 aprilie. Viorel Ilisoi Maiorul Dan Enache, ofiter de serviciu pe regiment, striga, razand: „Hai, ba, vedetelor, miscati!", striga, razand, maiorul Dan Enache, ofiter de serviciu pe regiment. Dup-dup, dup-dup - apar amandoi in pas alergator: Voicu urmat de Mihai. Ambii la fix un metru optzeci, gatuiti de copci, cu tinute stoc, rasi in dusmanie - foita de tigara, parca-s scosi din cutie.

Au trecut trei zile de cand, la Bruxelles, drapelul Romaniei s-a prelins din mainile lor in sus, pe catarg. Inca mai par sedati de emotia acelui moment. In definitiv, Romania nu intra prea des in NATO, nu? - iar ei au si acum figurile acelea impietrite, falcile stranse, pieptul inainte, barbia sus, ochii ficsi, parca hipnotizati de steagul NATO de pe catargul din cazarma. Lasati-o mai moale, baieti, sunteti la slujba, acasa... uite, peste drum e APACA... Bu-cu-resti!... helau!... hai, liberare! Ei, as! Ba, astia au armata in vine, le iese si la grupa sangvina... In doua ore de interviu, sergentul Mihai scapa doua zambete fugare si duce o data mana la ochi, iar sergentul major Voicu, un zambet-blitz, o strambatura simpatica si cateva retinute tuguieri de buze, cand trage din tigara. Ii recunosti imediat pe cei doi, care, imediat dupa ceremonia arborarii drapelelor la sediul NATO, i-au raspuns unui reporter curios: „Am simtit emotii pozitive".

Spre Bruxelles, inainte mars!

Tot timpul solemni ca niste maresali prusaci, sergentul si sergentul major ies din crusta lor cazona abia la sfarsit, cand discutia aluneca inevitabil spre barbateasca, militareasca invitatie la o bere - pe care, de altfel, o refuza politicos. Cum au ajuns ei, si nu altii, sa oficieze arborarea tricolorului la NATO? Pai, a fost cam ca la Eurovizion, cu preselectie, selectie finala, tot tacamul. Din 60 de candidati de la regimentul de garda, ei doi au fost alesii. La Statul Major General, unde s-a cernut elita, din 18 militari adunati din mai multe unitati, tot ei au iesit. Asta cu zece zile inainte de Bruxelles. Si pune-te, dom’ subofiter, cu burta pe carte, rade istoria si geografia Belgiei, vezi ce si cum e cu flamanzii si valonii, cu monarhia lor, cu tot, ciupeste si ceva franceza, ca engleza stii, ca sa nu te duci acolo doar sa dai la manivela. Plus exercitii zilnice: iesire din dispozitiv, pas de defilare, ridicarea steagului, pe imn, ore intregi in fiecare zi, ca aici e treaba serioasa, reprezinti o tara.

Europa cu ochii pe ai nostri

„Ne-am si spus - zice Voicu sau Mihai, ca amandoi sunt la fel, si isi mai si schimba locurile in biroul unde vorbim, ca sa te ameteasca de tot - , batrane, daca nu ne iese tais, ne dam demisia de onoare." Si, daca-i vezi cum le sticlesc ochii si cum li se umfla narile cand vorbesc de onoare, n-ai nici o indoiala ca amandoi ar fi demisionat daca un lucru cat de neinsemnat ar fi stirbit ritualul sacru - zic ei - al arborarii drapelului national, sub ochii bosilor din NATO, ai ministrului lor si ai milioanelor de telespectatori din toata Europa.

Dar a si avut ce vedea Europa asta! Ai nostri - iar zic ca ei - au executat misiunea impecabil, tinuta lor model „1877" (numita „Mihai Viteazul") a fost cea mai frumoasa si, de ce sa n-o spunem, si imnul nostru suna cel mai bine.

Visand la NATO

Luni, marti, miercuri si joi. Voicu & Mihai (putem sa le zicem si Razvan & Daniel, ca nu-s asa de scortosi cum par) au repetat patru zile impreuna cu delegatiile celorlalte tari primite in NATO. Pana la patru ore pe zi. Apoi, program de voie: plimbari prin oras, in civil, cu harta la subsuoara, vazut muzee, palat regal, zgait la arhitectura, la belgienii aia - cam nemti, dupa parerea lui Voicu, dar amabili si simpatici - , pupat piete, colindat bulevarde. Misto de tot, Europa adevarata.

I-au si intrebat ai lor, la intoarcere: si daca ati vazut cum e acolo, la ce v-ati mai intors? Cum naiba sa nu se intoarca? Doar sunt militari! Si inca din cei mai buni, ghiftuiti cu FB-uri. Dar tot le-a sclipit atunci un vis: sa fie detasati candva la Delegatia permanenta a Romaniei la NATO. Nu ca ar fi rau aici, ca n-au casa si stau cu chirie - 100 de dolari pe luna, adica o halca buna din solda - , ca e mai greu cu apa la etajul opt... nu pentru ca, ce s-o mai dam dupa deget, aici e Romania. Ci pentru ca asa s-au atasat ei, au prins drag de NATO, de la care asteapta sa faca din armata romana armata pe care au visat-o dinainte de a imbraca haina militara pe viata.

„Drapelasul meu"

Pana vor ajunge sa lucreze in delegatia permanenta, Razvan si Daniel sau invers isi vad de ale lor. Daniel comanda o subunitate de infanterie, ii instruieste pe bibani cum sa dea onorul, miscarile de front, toate chestiile alea atat de precise si atat de simple in aparenta, dar mai dificile decat gimnastica de mare clasa, care ne emotioneaza cand vedem garzile dand onorul presedintilor straini.

Vorbind de necunoscutul caruia i-a purtat crucea la aeroport, lui Daniel ii tremura vocea pentru prima oara. A doua oara - putin mai tarziu, amintindu-si cum l-a intampinat prietena lui, Lavinia, la telefon: „Ce faci, drapelasul meu?". In schimb, nici nici un muschi nu i s-a clintit pe fata, nici o clipa.

O data in viata

Razvan e specialist in transmisiuni si razboi electronic. Are si el sute de misiuni la activ. A facut armata la regimentul de garda, a ramas acolo ca militar cu contract, iar de anul trecut este subofiter. A fost avansat la exceptional: de la caporal, direct la sergent major. Pentru merite deosebite.

Daca Daniel a trecut pe acasa, in Alunis-Prahova, unde maica-sa l-a primit cu lacrimi, iar satenii care l-au urmarit cu mandrie la televizor inaltand drapelul i-au cerut sa dea de baut, Razvan n-a avut timp sa ajunga in Oltenita. Abia intors din Belgia a iesit cu prietenii la un gratar si o bere - tot pe cheltuiala lui, bineinteles. Si asta a fost tot. Colegii, vecinii de bloc i-au primit cu bucurie, i-au batut pe umeri, au cerut si ei o bere. A, sa nu uitam de finalul ceremoniei de la Bruxelles, cand ministrul Pascu i-a felicitat pe baieti si s-a fotografiat cu ei, cand au vazut lacrimi de emotie in ochii ofiterilor superiori din delegatia romana... Poate numele lor nu va mai fi pomenit cand se va mai vorbi de intrarea Romaniei in NATO, dar momentul acela - spun ei - nu li se va sterge niciodata din memoria afectiva. Se simt mandri si chiar au de ce. Vor povesti si nepotilor, rasfoind albumele cu poze si taieturi din ziare. Ca nu e putin lucru sa participi - tu, din Oltenita, si tu, din Alunis - la o zi ca aceea, „o singura data in viata si in istorie".


Nu oricine ridica drapele pe catarg

Mihai si Voicu stiu cat de chinuitoare pot fi, in orele de incremenire in onor, nazurile vezicii, pardalnica mancarime de nas, junghiul. Se intampla sa-ti vina greata, sa te lase genunchii, sa-ti dea lacrimile de emotie in preajma unui rege, a unui presedinte... De aceea garzile merg la onor cu medic, psiholog, bucatar, armurier - o armata nevazuta in spatele celor cativa ca brazii care incremenesc cu lama baionetei intre ochi. Mihai si Voicu fac parte din grupa psihologica Zero. Cum s-ar zice nu le tremura spranceana de la nimic. Au mii de ore de exercitiu, sute de ceremonii, conditie fizica de atlet. Si mintea agera. Mai ceva ca pilotii de vanatoare sau cascadorii. Numai asa n-au sfeclit-o la Bruxelles. Spre deosebire de letoni, care s-au pierdut si au ridicat steagul numai pana la jumatatea catargului, sau bulgari, carora le-a lesinat un reprezentant sub drapel, spre deosebire de belgieni, care s-au incalcit in pasul de defilare.


Daniel Mihai

  • 24 de ani, necasatorit („Poate cand voi avea casa")
  • A absolvit liceul de medicina veterinara, apoi Scoala de Aplicatie pentru Infanterie si Vanatori de Munte din Fagaras, ca sef de promotie (media 9,70)
  • Ca subofiter a primit numai calificativul Foarte Bine (FB)
  • Fost fotbalist la Metalul Plopeni si Astra Ploiesti
  • Arbitru de fotbal in Divizia D
  • Student in anul I la marketing-management

Razvan Voicu

  • 29 de ani
  • Casatorit, nu are copii („Poate cand voi avea casa")
  • A absolvit liceul de constructii navale din Oltenita, cursuri de transmisiuni si razboi electronic la Institutul „Decebal" din Sibiu
  • Activat ca subofiter, din caporal cu contract, a primit numai calificativul Foarte Bine
  • Alpinist, a escaladat cele mai inalte varfuri din Romania
  • Student in anul III la finante-banci
×
Subiecte în articol: nato observator mihai voicu